Pompierii din Caraş-Severin au avut, anul trecut, aproximativ 6.000 de intervenţii, adică o medie de 16 în fiecare zi, în creştere cu peste 15% faţă de anul 2020.

Adjunct şef centru operaţional la Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă Semenic, Anca Balint: „Aproape 6.000 de intervenții au avut, anul trecut, pompierii cărășeni, fiind înregistrată o creștere de peste 1.000 de intervenții. Dintre acestea, circa 700 au fost pentru stingerea incendiilor, în acest caz, creșterea este de circa 100 de incendii față de anul 2020. În ceea ce privește intervențiile de tip SMURD, numărul acestora a fost de aproximativ 2.700. Din păcate, în 60 de cazuri a fost vorba de misiuni la descarcerare în urma accidentelor rutiere, în două cazuri fiind pus în aplicare și planul roșu de intervenție. Astfel, a fost acordată asistenţă medicală prin echipajele SMURD ale inspectoratului nostru unui număr de peste 3.000 de persoane. Spunem că noi ca și unitate, am încheiat anul trecut, fără incidente deosebite, cu mulțumirea că ne-am îndeplinim misiunile.„

În anul 2021, la nivelul judeţului Caraş-Severin au fost înregistrate 5.980 de intervenţii în situaţii de urgenţă, cu 1.010 mai multe decât în anul 2020, rezultând o medie de peste 16 intervenții/zi. Incendiile constituie, în continuare, unul din principalele riscuri gestionate de pompierii militari cărășeni. S-au înregistrat în total 695 de intervenţii pentru stingerea incendiilor, cu 94 mai multe decât în anul precedent, 408 dintre acestea fiind incendii de vegetaţie uscată și altele.

Principalele cauze de producere a incendiilor au fost:
 instalaţiile sau echipamentele electrice defecte sau improvizate;
 coşurile sau burlanele de fum defecte sau necurăţate;
 fumatul;
 sistemele de încălzire defecte sau improvizate
 focul deschis în spaţii închise
 cenușă/jar/scântei de la sistemele sau mijloacele de încălzire.

În ceea ce privește incendiile de vegetaţie uscată, utilizarea focul deschis în spaţii deschise a constituit principala cauză a acestora. Au mai fost înregistrate:

 1527 de intervenţii din categoria alte situaţii de urgenţă ( epidemii, inundaţii şi fenomene meteorologice periculoase, misiuni pirotehnice, degajări de elemente în pericol de prăbușire, deblocări de uși, etc);
488 de misiuni pentru protecţia comunităţilor (acțiuni pentru protecţia mediului, salvări de animale din medii ostile, etc);
306 cazuri de asistență persoane (transport persoane supraponderale, persoane rămase blocate, căutare-salvare persoane rătăcite sau posibil înecate, tentative de suicid,etc).

Pe tot parcursul anului 2021, cetățenii județului au beneficiat de răspunsul prompt al echipajelor SMURD care au asigurat prim ajutor calificat și asistenţă medicală de urgenţă în 2672 cazuri. Pe lângă aceste misiuni, echipajele SMURD au mai intervenit la alte 292 misiuni specifice (descarcerare, asistenţă persoane, incendii, epidemii).

Comparativ cu anul 2020, a crescut numărul persoanelor salvate, de la 82 la 380, dintre care 15 copii. Ca urmare a situaţiilor de urgenţă din perioada analizată, 58 persoane au fost rănite, din care 2 copii, iar 37 de persoane adulte au decedat, majoritatea fiind cazuri de persoane găsite decedate în locuință.

Totodată, anul trecut, au continuat demersurile pentru înfiinţarea de noi puncte de lucru în localităţile unde timpul de răspuns depăşeşte 20 minute, respectiv Berzovia, Armeniş şi Băile Herculane. În ceea ce priveşte personalul, la finalul anului trecut, procentul de încadrare la nivelul Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă Semenic, a fost de aproximativ 80%.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentRadu Țincu: Persoanele vaccinate, RISC de 4 ori mai mic să se îmbolnăvească de COVID19. Tulpina Omicron poate cauza REINFECȚIE
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 5 februarie 2022