Pe vremuri, chiar și în anii comunismului,  trimiterea felicitărilor pentru sărbătorile de iarnă, în plic, prin poștă, era o adevărată tradiție. O mică parte din această tradiție este readusă la viață la Reșița printr-o expoziție inedită de felicitări din perioada comunistă, dar și printr-o provocare lansată celor mici. 

Zeci de felicitări din perioada comunistă, din colecțiile Arhivei Naționale, au fost expuse la Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” din Reșița, readucând la viață sărbătorile de dinainte de 1989, când Moș Crăciun era Moș Gerilă, iar mesajele erau golite de orice semnificație religioasă. Expoziția cuprinde 50 de felicitări din perioada comunistă și va rămâne deschisă până în data de 10 ianuarie 2022. 
 
Evenimentul se va desfășura cu respectarea normelor în vigoare  pentru instituțiile de cultură.
 
Cu acest prilej va fi lansat și concursul ,,Felicitare de sărbători”, adresat copiilor din învățământul primar, din județul Caraș-Severin. Concursul este organizat de Biblioteca Județeană și Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, în colaborare cu Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentVremea la început de săptămână, în vestul țării
Articolul următorBilanț coronavirus 14 decembrie: 946 cazuri noi și 106 decese dintre care 17 anterioare