Petrecerile şi întrunirile publice sunt interzise şi de Revelion pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Prin urmare, reşiţenii nu se vor putea întâlni în centrul oraşului, aşa cum o făceau în alţi ani.
Totuşi municipalitatea a pregătit o surpriză, spune primarul Ioan Popa.
”Noi nu am chemat reşiţenii pentru nicio acţiune, nici de Crăciun, nici de Revelion, şi nu încurajez acest lucru! E posibil ca noi să lansăm câteva focuri de artificii în oraş şi în Govândari, nu de amploarea celor din anii precedenţi. Dar toate aceste lucruri se pot vedea şi din casă sau de la distanţă, nu trebuie să stăm buluc unii peste alţii. N-o să le fur bucuria asta de a vedea focuri de artificii în seara de Anul Nou, dar îi sfătuiesc să deschidă geamurile, să le vadă de acasă, sau din faţa blocurilor lor sau din cartierele de unde locuiesc”.
Începută în 2004, tradiţia artificiilor în noaptea de Anul Nou continuă la Caransebeş şi în pandemie.
Fără concerte în aer liber, caransebeşenii vor putea asista de acasă la un spectacol pirotehnic. Primarul, Felix Borcean a declarat că artificiile vor fi lansate dintr-o zonă mai înaltă a municipiului, în cartierul Pipirig, pentru a putea fi văzute de cea mai mare parte a locuitorilor oraşului.
„Este maximum ce putem oferi caransebeşenilor în seara de revelion, date fiind condiţiile restrictive din această perioadă”, este concluzia primarului municipiului Caransebeş.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin