Cu numai o lună înainte de a se împlini trei decenii de când Timișoara devenea primul oraș liber din România, Primăria Timișoara vrea să îi comemoreze pe eroii Revoluției prin ridicarea unui monument.

Pentru a strânge fonduri pentru opera de artă municipalitatea apeleaza și la timișoreni, care pot face donații. Un mesaj în acest sens a fost postat de primarul Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.

Imagine

În decembrie 1989, lumea întreagă era cu ochii aţintiţi asupra Timișoarei, urmărind cu emoţie curajul nebunesc al timişorenilor de a înfrunta un sistem opresiv dintre cele mai bine puse la punct din istorie, consolidat în cei aproape 50 de ani comunism.

Nu avem voie să uităm ce s-a întâmplat atunci, să-i uităm pe cei ce și-au jertfit viața pentru ca noi, astăzi, să fim liberi!

Lansăm, astăzi, inițiativa de strângere de fonduri pentru realizarea în Timișoara a unui Monument al Revoluției din Decembrie 1989, la 30 de ani de la câștigarea prin jertfe și riscuri a libertății!

Fondurile intră în conturile Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR), Filiala Timișoara, sub girul Primăriei Timișoara.

Monumentul este o creație a reputatului artist plastic timișorean Luigi Varga, membru al UAPR, Filiala Timișoara. El va fi amplasat în spațiul dintre Podul Maria și Catedrală, în Parcul Catedralei„, scrie primarul Nicolae Robu.

Imagine

În cazul în care aces monument va fi realizat, ar fi al doilea dedicat Revoluției care este amplasat în vecinătatea Catedralei Mitropolitane, după cel denumit „Crucificare”, care este amplasat în Piața Victoriei. Acesta a fost realizat de sculptorul Paul Neagu și a fost inaugurat în 1999, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Revoluție.

Articolul precedentCinci județe aflate sub cod galben de vânt puternic la această oră
Articolul următorRezultat surpriză pentru handbaliști. SCM Poli pierde restanța cu CSM Vaslui