Femeile care sunt victime ale violenței în familie vor avea un un nou loc în care să fie protejate de agresorii lor.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Consiliul Județean Timiș au semnat un parteneriat prin care la Recaș urmează să fie amenajat un adăpost în care să fie cazate victimele violenței domestice. Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați pune la bătaie 1.137.171 de lei pentru ca acest centru să fie pus la punct, iar ocnsiliul Județean Timiș urmează să finanțeze cu 22.743 de lei acest proiect.
Adăpostul de la Recaș urmează să aibă 14 locuri, unde femeile abuzate vor beneficia de cazare și masă, iar copiii vor putea merge la școală. Personalul care va lucra în centru va fi unul de specialitate, și doar șapte persoane urmează să lucreze aici.
„Prin proiectul VENUS, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați își dorește să implementeze la nivel național o rețea de adăposturi pentru victimele violenței domestice. Vorbim de 46 de parteneri la nivel național, sectoare ale Bucureștiului și județe.
Prin intermediul acestui proiect în valoare de 53 de milioane de lei se vor deschide practic adăposturi în fiecare dintre județe. În acest moment Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului se confruntă cu faptul că sunt foarte multe victime din alte județe, care ar trebui trimise în județul în care au domiciliul, însă datorită faptului că nu sunt adăposturi în marea majoritate a județelor ele rămân pe teritoriul județului Timiș.
Și atunci pe lângă cele care sunt victime la nivel județean trebuie preluate și sprijinite și acestea… Cei care vor lucra aici sunt psihologi, consilier juridic, pentru că este vorba și despre acel ordin de protecție care trebuie solicitat, și asistenți sociali”, a declarat Monica Trușcă, director adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru Realitatea de Timiș.
Potrivit acestei declarații, un asemenea adăpost ar urma să poată fi amenajat și în județul Caraș-Severin care, la această oră, nu are un asemenea centru.
În primele 9 luni ale anului 2018 polițiștii au primit aproximativ 500 de sesizări de la persoane care au fost victime ale violenței în familie. Polițiștii au întocmit 285 de dosare pentru lovire, 1 dosar pentru omor, 20 pentru amenințare și un dosar pentru hărțuire.
Sursa: Realitatea de Timiș