Piața neagră a țigaretelor a scăzut în septembrie la 15,3% din totalul consumului, cu 2,9 puncte procentuale (p.p.) mai puțin față de iulie 2018, potrivit unui studiu al Novel Research, prezentat joi.
„În septembrie, consumul produselor de contrabandă a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele 12 luni, de doar 15,3%, mulțumită intensificării acțiunilor anti-contrabandă în a doua jumătate a anului. Conform datelor de pe <<stopcontrabanda.ro>>, un exemplu bun este cel al Poliției de Frontieră, care în iulie și august a capturat cu circa 10% mai multe țigarete de contrabandă față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce a condus la o scădere a consumului de produse netaxate și neverificate aduse ilegal de peste graniță”, a declarat Ileana Dumitru, directorul Juridic și Relații Publice, British American Tobacco.
Un alt exemplu este cel al acțiunilor coordonate ale Poliției Române și DIICOT care, în ultimele trei luni, au destabilizat mai multe structuri organizate specializate în traficul ilicit cu țigarete, făcând peste 200 de percheziții și arestări.
„Totuși, finalul de an aduce, de obicei, creșteri ale contrabandei, așa că, în absența continuării acțiunilor tuturor structurilor statului, s-ar putea ca acest rezultat să fie doar o bătălie câștigată într-un război fără sfârșit”, a mai spus Dumitru.
De asemenea, Valentin Canura, Sales Development Manager al Imperial Tobacco Romania, a afirmat că această scădere a contrabandei se datorează exclusiv autorităților de aplicare a legii care, așa cum s-a văzut și din știrile apărute în presă, au continuat să deruleze acțiuni de combatere a comerțului ilegal.
„Pentru ca aceste eforturi să fie consistente, iar în viitorul studiu Novel să nu vedem o nouă creștere, este nevoie de cooperare între instituții, nu doar între cele care aplică legea, ci și între cele care elaborează cadrul de reglementare. De exemplu, suntem în curs de implementare a sistemului de trasabilitate a țigaretelor (Track & Trace), conform unui Regulament european care trebuie aplicat la nivel național. Sistemul va monitoriza exclusiv produsele fabricate în UE. Așa cum se vede din studiile Novel, peste 60% din țigaretele de pe piața neagră sunt „cheap whites”, care sunt produse în cea mai mare parte în afara Uniunii, iar mai mult de 30% provin din Moldova, Ucraina și Serbia. Toate aceste produse nu vor fi urmărite de acest sistem complicat și costisitor” a declarat Valentin Canura, Sales Development Manager, Imperial Tobacco Romania.
Conform studiului citat, din punct de vedere al provenienței, „cheap whites” (țigarete no-name, produse legal sau ilegal și destinate pieței negre) continuă să fie principala sursă, cu 62,5%. Ponderea produselor din tutun provenite ilegal din Moldova, Ucraina și Serbia este relativ constantă.
„Regiunea Nord-Est continuă să fie și în septembrie cea mai afectată de piața neagră, cu o pondere de 33,5%, deși înregistrează o scădere substanțială de 6 puncte procentuale, față de luna iulie. Cea mai importantă scădere este notată însă în Sud-Vest, de 15,1 puncte procentuale, comparativ cu studiul precedent, din vară. Un nivel la fel de scăzut în această zonă a țării, de circa 11%, s-a mai înregistrat în urmă cu cinci ani”, a declarat Marian Marcu, directorul general al Novel Research.
De asemenea, piața neagră a scăzut în Nord-Vest cu 9,2 puncte procentuale, regiune unde în iulie era notată cea mai mare creștere și un nivel record al comerțului ilegal, iar, în Vest, se menține un nivel ridicat constant, de 26,1%.
„Scăderea pieței negre la nivel național în septembrie se datorează, în bună parte, reducerii comerțului ilegal cu peste 15 p.p. în Sud-Vest. Conform analizei Novel, vorbim despre cea mai mare scădere a contrabandei în această regiune, din ultimii zece ani! Acest record este consecința directă a unor acțiuni complexe derulate de autoritățile de aplicare a legii din țările vecine. În Serbia, au fost distruse în septembrie aproape 100 de tone de tutun, cultivate pe o suprafață de circa 50 de hectare”, a afirmat Gilda Lazăr, directorul Corporate Affairs & Communications al JTI România, Moldova și Bulgaria.
Operațiuni similare continuă și în cursul lunii octombrie. De asemenea, în Bulgaria autoritățile au descoperit la sfârșitul lui august patru fabrici ilegale, care produceau circa 100.000 de pachete pe zi, a mai spus reprezentatul JTI.
„Fabricile aveau echipamente de producție de ultimă generație, iar pachetele produse ilegal erau transportate de două trei ori pe săptămână și vândute în afara Bulgariei. Pentru a continua trendul descendent la nivel național, este absolut necesar ca, în lunile următoare, autoritățile de aplicare a legii să acționeze în strânsă colaborare, iar procesul de modernizare a vămilor, promis de ministrul Finanțelor, să demareze in forță”, a subliniat Lazăr.
Alexandra Olaru, Director Corporate Affairs, Philip Morris România, a declarat că o scădere a pieței negre de aproape 3 puncte procentuale este un semnal pozitiv, dar, pentru a putea vorbi despre un trend descendent, ar trebui ca aceste reduceri să continue și în lunile următoare.
„Suntem încă departe de nivelul mediu de circa 10% al comerțului ilegal din Uniunea Europeană. Studiul Novel arată că în luna iulie zona de Nord-Vest înregistra cea mai abruptă creștere, iar, în septembrie, în aceeași regiune contrabanda a scăzut cu peste 9 puncte procentuale. Acest lucru demonstrează flexibilitatea rețelelor infracționale și capacitatea acestora de a se adapta. Pentru a putea lupta împotriva acestor rețele este necesară o Strategie Națională de combatere a comerțului ilegal cu țigarete, care să implice toți factorii cu putere de decizie”, a precizat Olaru.
Producătorii de țigarete consideră că, pentru reducerea traficului ilicit, sunt necesare adoptarea unei Strategii naționale de combatere a comerțului ilegal cu țigarete, pe modelul celei elaborate în 2011, precum și mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autoritățile de aplicare a legii, le solicită de ani de zile, potrivit studiului citat.
„Astfel, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracțiunii de contrabandă cu țigarete, este necesară intensificarea operațiunilor la punctele de trecere a frontierei interne, cu Ungaria și Bulgaria, precum și stabilirea unor atribuții specifice pentru poliția locală și jandarmerie, întrucât comerțul ilegal cu țigarete se desfășoară aproape nestingherit în zona de competență a acestora – piețe, oboare, stații de metrou”, au subliniat reprezentanții Novel Research.
Sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier.