Valul de căldură persistă și astăzi, astfel că în Banat, Dobrogea, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, sudul Moldovei și local în Oltenia și Muntenia disconfortul termic va fi ridicat. Tocmai de aceea meteorologii au extins codul galben de caniculă. 

Temperaturile maxime vor fi de 34…36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Totodată, codul portocaliu a fost restrâns. În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, precum și în municipiul București, valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi în general de 37…38 de grade.  Disconfortul termic va fi accentuat. 

Imagine

În București, temperaturile scad ușor, însă nu scăpăm de caniculă. La amiază se vor înregistra 37-38 de grade și stresul termic va fi foarte ridicat. Spre seară se adună norii și sunt posibile averse cu descărcări electrice și intensificări de vânt.

La munte o să plouă abundent în a doua parte a zilei. Ploile vin însoțite de tunete, fulgere, căderi de grindină și rafale puternice de vânt. Temperaturile din stațiuni rămân ridicate pentru această dată.

La mare, valul de căldură persistă. Maximele din stațiuni se vor situa între 32 și 36 de grade. Pe parcursul zilei, se mai adună norii, sunt posibile averse și vântul devine mai insistent. Apa mării va avea în jur de 28 de grade.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală. 

 
 

Însă vin și vești bune, de mâine, valul de căldură se va restrânge și va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă și disconfort termic, local, în sud și în vest. 

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorCUM AU CONTROLAT SERVICIILE CEL MAI MARE AEROPORT DIN ȚARĂ? FLOREA CIOBANU, PIONUL PRINCIPAL AL LUI COLDEA LA OTOPENI