2020 va rămâne, pentru o parte din locuitorii Banatului de Munte, nu numai ca anul pandemiei, ci și ca anul în care vechile mori de apă au început să macine din nou. Asociația Acasă în Banat a tras linie la capătul unui proiect de suflet.

Proiectul „Salvăm Morile de Apă”, pus la cale de Asociația Acasă în Banat și Fundația Orange, a ajuns la final. El a ajutat trei comune din judetul Caraș-Severin să-și pună în valoare, din punct de vedere turistic, morile de apă.

Au fost puse în funcțiune 12 mori de apă la Gârnic, Șopotu Nou și Pârvova și au fost amenajate trei trasee turistice. Morile pot genera venituri pentru cei peste 1.500 de localnici, din vânzarea către vizitatori a făinii proaspăt măcinate și a produselor derivate. Proiectul „Salvăm Morile de Apă ” a fost finanțat de Fundația Orange cu 32.000 lei, prin intermediul „Susține un ONG”. Este vorba despre un program anual ce încurajează participarea angajaților companiei în proiecte sociale.

În cifre, „Salvăm Morile de Apă” a însemnat aproximativ 4.000 de ore de muncă, pe parcursul a 10 zile, din partea a 160 de voluntari veniți din toată țara. În total, ei au refăcut opt acoperișuri, au repus în funcțiune cinci mori de apă oprite, au reparat fundații și au săpat canale de aducere a apei. Au fost refăcute podețele de acces, au fost construite balustrade, trepte și cărări, au fost montate indicatoare și plăcuțe informative.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentBilanț coronavirus 27 decembrie: 2.049 de cazuri noi și 122 de decese
Articolul următorSe lucrează fără pauză de Sărbători la urgențe: de la boli cronice, la abuz de mâncare sau băutură, bolnavii necesită tratament