Kievul și Moscova continuă să se acuze reciproc pentru prăbușirea unui avion militar rusesc în apropierea frontierei ucrainene, al cărei mister rămâne neelucidat. Rusia și Ucraina și-au menținut versiunile asupra incidentului, lansând acuzații vehemente la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU organizată joi în urma prăbușirii avionului, care, potrivit autorităților ruse, transporta 65 de prizonieri ucraineni în vederea unui schimb. Ucraina a intrat în ziua 702 a războiului.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut, miercuri seară, o clarificare deplină asupra circumstanțelor prăbușirii unui avion rusesc într-o regiune de frontieră rusă și a acuzat Moscova că „se joacă cu viețile prizonierilor de război ucraineni”.

„Este evident că rușii se joacă cu viețile prizonierilor ucraineni, cu sentimentele celor dragi lor și cu emoțiile societății noastre”, a declarat Zelenski în transmisiunea sa video de seară.

Declarația vine după ce oficiali ruși au acuzat Ucraina că a doborât în mod deliberat avionul de transport militar Il-76 și au susținut că acesta transporta prizonieri de război ucraineni care urmau să ia parte la un schimb. 

Articolul precedentKlaus Iohannis pleacă iar în turneu. Tur de forță în Asia, în această primăvară
Articolul următorFranța susține intrarea completă a României în spațiul Schengen