Meteorologii anunță că în acest sfârşit de săptămână vremea se menţine instabilă, în mare parte a ţării, fiind înregistrate descărcări electrice şi chiar grindină. În Capitală şi pe litoral vremea va fi frumoasă până duminică, urmând ca să se răcească şi să apară averse.
În următoarele zile vremea va fi cât se poate de schimbătoare. Nu se menţine constantă nici după aspectul precipitaţiilor şi nici după regimul termic. Vineri va fi o zi călduroasă în mare parte din ţară, însă sâmbătă începe să se răcească uşor în regiunile din Vest iar duminică se va răci şi în celelalte regiuni. Vineri temperatura va ajunge la valori maxime de 30-32 de grade în partea de Vest iar valorile termice vor coborî. Sâmbătă în partea de Vest vom avea valori de 27 de grade.
Aversele şi descărcările electrice se vor manifesta vineri în special în zona montană, însă vor fi ploi de scurtă durată, iar în weekend vom asista la o extindere a acestora dinspre regiunile vestice. De asemenena, sâmbătă va ploua în Vestul, Nordul şi Sudul teritoriului. Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de vânt şi chiar grindină.
În toată această perioadă Primăria Reșița așteaptă în premieră reșițenii sus ”la stemă” unde va avea loc un spectacol de excepție în cadrul zilelor orașului. Activități vor fi și în Centrul Civic, unde vor cânta Rubi și Smiley dar și în Parcul Tricolorului și Parcul Cărășana.