Birourile permanente reunite ale Senatului şi ale Camerei Deputaţilor au decis, luni, ca joi să aibă loc votul pentru învestirea Guvernului Cîțu. 

Birourile permanente reunite ale Senatului şi ale Camerei Deputaţilor au decis, luni, ca joi să aibă loc votul pentru învestirea Guvernului Cîțu.  Ședința va începe la ora 16:00. În aceeași zi,  CCR se va pronunța asupra ordonanței de urgență privind anticipatele.

Pe data de 26 februarie, Florin Cîțu a fost desemnat de Klaus Iohannis pentru funcția de premier, după ce cu o zi înainte, Ludovic Orban a demisionat din funcția de prim-ministru desemnat.

Calea către alegeri anticipate

În cazul în care guvernul propus de PNL va primi vot de încredere, procedura de alegeri anticipate se încheie, iar în cazul în care propunerea este respinsă, se va consemna prima dintre cele două căderi de guvern incluse în Constituție care pot duce la dizolvarea Parlamentului dacă se petrec în termen de 60 de zile.

Poziția PSD față de formarea noului Guvern

Parlamentarii PSD vor fi în sală la şedinţa de plen reunit privind învestirea Guvernului Cîţu, dar vor vota împotriva noului Cabinet.

PSD ar vrea ca ședința să aibă loc după ce se pronunță Curtea Constituțională pe Ordonanța de Urgență care a modificat legislația electorală, scurtând termenele pentru organizarea alegerilor anticipate de la 90 de zile la 50.

Mizele ordonanței, pe care Guvernul Orban a adoptat-o cu câteva ore înainte de a fi demis, erau dublarea numărului de parlamentari care reprezintă diaspora, posibilitatea ca românii să poată vota în orice secție și, de asemenea, organizarea anticipatelor și mai devreme de 90 de zile.

Decizia CCR este așteptată pe 12 martie, iar social-democrații vor să programeze ședința în aceeași zi. Procedura ar fi similară cu cea folosită de social-democrați în urmă cu câteva săptămâni, când nu a mai avut loc votul pentru desemnarea Guvernului Orban întrucât CCR a decis chiar în ziua respectivă că un premier trebuie să aibă ca scop formarea unei majorități parlamentare.

Parlamentarii PSD au absentat la ședința de plen pentru învestitura Guvernului Orban 2.

Lista de miniștri ai Guvernului Cîțu

Lista de miniștri ai noului Guvern este în mare parte aceeași ca a Guvernului anterior, reprezentat de Ludovic Orban. În 28 februarie, premierul desemnat, Florin Cîţu, a depus, la Parlament, lista Cabinetului şi programul de guvernare. Singura modificare în componenţa noului Executiv, faţă de cel anterior, al lui Ludovic Orban, este propunerea lui Lucian Heiuş pentru portofoliul Finanţelor.

Miniştrii propuşi au fost audiaţi săptămâna trecută în comisiile parlamentare de specialitate, nouă dintre ei primind aviz pozitiv, ceilalţi şapte fiind avizaţi negativ de deputaţi şi senatori. Avizul comisiilor este consultativ.

Conform prevederilor regulamentare, programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile.

Articolul precedentRugăciune în ziua praznicului Sfinţilor 40 de Mucenici
Articolul următorProiect USR pentru înfiinţarea unei direcţii de investigare a infracţiunilor de mediu VIDEO