Liderul PSD a transmis, în discursul din şedinţa Parlamentului la care a fost invitat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, un mesaj de solidaritate cu poporul ucrainean.
“Ultimele zile ne-au arătat imagini oribile, greu de crezut pentru Europa secolului 21. Imaginile din Bucea, care au făcut înconjurul lumii, ne-au copleşit şi ne-au revoltat pe toţi. Nu putem accepta ca autorii acestor masacre să rămână nepedepsiţi. (..) În aceste momente, doresc să îmi exprim întreaga solidaritate cu ţara dumneavoastră, cu cetăţenii şi autorităţile ucrainene legitime. Vă asigur că, aşa cum s-a întâmplat şi până acum, cetăţenii care fug din calea războiului, vor găsi ocrotirea de care au nevoie în România. Implicarea şi generozitatea arătate de societatea civilă, de cetăţenii români, în sprijinul numeroşilor refugiaţi sosiţi în ţara noastră, sunt cea mai emoţionantă expresie a valorilor europene, pentru apărarea cărora se dă astăzi lupta în Ucraina. Gândul meu se îndreaptă şi către etnicii români din Cernăuţi, Odesa, de pe tot cuprinsul Ucrainei. Românii din Ucraina luptă în aceste zile pentru libertatea ţării în care trăiesc şi în care îşi cresc copiii. Şi cred, domnule preşedinte, că tocmai acest lucru reprezintă cea mai sinceră expresie a legăturii profunde dintre naţiunile noastre. Curajul dumneavoastră şi al cetăţenilor ucraineni, indiferent de etnie, demnitatea şi hotărârea cu care luptaţi pentru libertate şi pentru dreptul de a vă hotărî singuri soarta sunt un exemplu pentru întreaga lume. Victoria Ucrainei este o victorie necesară atât pentru viitorul european al ţării dumneavoastră, cât şi pentru parcursul european al Republicii Moldova. Succesul Ucrainei înseamnă victoria libertăţii, democraţiei şi valorilor europene în toată această regiune a Europei!”, a transmis liderul PSD.