Este vorba despre un polițist de la Poliția Transporturi care a fost găsit decedat în casă, împreună cu el fiind găsită și concubina acestuia, decedată și ea.

”Am fost sesizați prin apel 112 despre faptul că un polițist de la poliția transporturi Oravița este găsit în locuință decedat. În locuință a fost găsită și concubina acestuia, de asemenea decedată.
In prezent se desfășoară cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin pentru stabilirea stării de fapt, a împrejurărilor în care au decedat cele două persoane” transmite cms. șef Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

UPDATE

Din primele informații se pare că este vorba despre Cornel Hernea, ajutor de șef de post al Postului de Poliție TF Oravița și de concubina acestuia, Marcela Givada. Cei doi ar avea și un copil, dar minorul se pare că nu a fost în locuință la acel moment.

De asemenea, surse ne informează că mama polițistului ar fi apelat 112 după mai multe încercări de a vorbi cu fiul său, care nu mai răspundea la telefon. Cei doi se pare că ar locui în blocul ANL din orașul Oravița.

Sursa foto: Express de Banat și Facebook

Articolul precedentAccident pe bulevardul Revoluția din Decembrie FOTO
Articolul următorIonuț Popovici așteaptă demisia directorului Miu Ciobanu