Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a mai transmis un avertisment către contestatarii săi din partid. Astfel, acesta a spus că unii dintre cei care au susţinut scrisoarea în care era cerută demisia sa au produs „tulburări” în organizaţiile din care provin, şi tot ei sunt datori să îi liniştească.

Întrebat dacă s-a discutat despre posibilitatea înlocuirii de la şefia filialelor a celor care au semnat scrisoarea, Dragnea a spus:

”Nu, i-am rugat şi pe colegi să nu se mai lase influenţaţi de aceste minciuni apărute pe surse. Le-am spus să înţeleagă că unii dintre cei care au iniţiat asta au produs tulburări mari în organizatiile lor, este treaba lor să liniştească. Nu eu am tulburat”. Chestionat dacă, în opinia sa, Gabriela Firea trebuie să rămână la conducerea PSD Bucureşti, unde are un mandat interimar, liderul PSD a replicat:

”Am avut discuţii în CEx şi în BPN, am discutat, le ştiţi, nu sunt părerolog”.

În ceea ce priveşte acuzaţiile că aceia care l-au contestat în partid ar fi fost manevraţi de Klaus Iohannis, Liviu Dragnea a spus că el nu are de unde să ştie dacă a existat vreo legătură, vreo comunicare, dar ”zicerile lui Iohannis au coincis cu zicerile colegilor”. ”Eu nu am de unde să ştiu dacă au comunicat. Dacă nu, este o coincidenţă nefericită”, a adăugat liderul PSD.

În PSD Caraș-Severin mai mulți primari s-au grupat în jurul Luminiței Jivan și au cerut ca CExJ al PSD Caraș-Severin să nu susțină scrisoarea și moțiunea care îl privea pe Liviu Dragnea.
Articolul precedentMeningită provocată de virusul West Nile confirmată în Caraș-Severin
Articolul următorIncendiu la Caransebeș