Trei persoane au murit, miercuri, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un TIR, pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj, în județul Timiș, autoturismul implicat în accident fiind înmatriculat în Caraș-Severin.
Cele trei persoane decedate se pare că ar fi domiciliate în comuna Teregova din Caraș-Severin. Accidentul rutier a avut loc, miercuri, pe raza localității Belinț, din județul Timiș, pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, trei persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a pătruns pe contrasens și a intrat într-un TIR.
“Un autoturism care circula dinspre Timișoara spre Lugoj, în care se aflau trei persoane, din motive necunoscute a pătruns pe contrasens și a intrat într-o autoutilitară care se deplasa regulamentar pe sensul opus de mers. În urma impactului, toate cele trei persoane aflate în autoturism au murit”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de mers, în zona producerii accidentului rutier timp de mai bine de o oră.
Sursa foto/video : ISU Banat și Andrei Miron