Apele României au ajuns să arate ca niște gropi de gunoi, în care anual sunt aruncate sute de tone de plastic. Peturile sunt cele mai periculoase deșeuri, pentru că descompunerea durează chiar și 5 secole, avertizează specialiștii. În lipsa unor măsuri aspre pentru lipsa reciclării, salvarea vine de la voluntarii care se mobilizează pentru a strânge deșeurile.
Echipați cu mănuși, cizme sau saci menajeri, câțiva ecologiști strâng anual circa 20 de tone de peturi. Asta înseamnă că se strâng în jur de 1.000 de sticle din plastic pe zi.
Dezastrul ecologic ar fi fost și mai mare dacă nu ar fi fost montată o barieră. Deșeurile ar fi plutit pe râu și ar fi fost purtate până la Dunăre.
Voluntarii le solicită localnicilor să arunce gunoaiele doar în spațiile special amenajate.
Până în 2020, România trebuia să ajungă la o rată de reciclare de 50% pentru a nu fi penalizată de Uniunea Europeană. Țara noastră se află însă pe penultimul loc la acest capitol, după Malta. Ținta a fost ratată, având în vedere că doar 11% din deşeuri sunt colectate selectiv.