Senatorii au adoptat, marţi, un proiect care vizează eliminarea uneia dintre principalele cauze ce permit exploatarea ilegală a lemnului din păduri, respectiv definirea incompletă a materialelor lemnoase din Codul Silvic.

„Ţinând cont de situaţia reală din pădurile din Romania, de modul în care definirea incompletă a \”materialului lemnos\” în Codul Silvic e folosită \”pentru albirea\” transporturilor de lemn exploatat ilegal (şi de amplitudinea utilizării acestei metode), de scrisoarea CE şi de necesitatea luării unor măsuri urgente nu doar pentru a evita infringementul, ci, pur şi simplu, pentru a diminua fenomenul infracţional în domeniul tăierilor de păduri, propunem modificarea articolului menţionat din Codul Silvic”, se precizează în expunerea de motive a proiectului iniţiat de parlamentari USR, PNL, PMP şi PSD.

Modificarea propusă de iniţiator a punctului 21 al Anexei nr.1 din Legea nr.46/2008 privind Codul Silvic este următoarea: „Materiale lemnoase – lemnul brut rotund sau despicat, chiar cojit sau impregnat şi lemnul de foc sub formă de trunchiuri, butuci, crăci, vreascuri sau forme similare, cherestelele tivite şi netivite, indiferent de lungimea acestora, capetele şi flancurile buştenilor, indiferent de lungimea acestora, traversele din lemn pentru căi ferate, mangalul, lemnul ecarisat şi lemnul cioplit, lemnul sub formă de aşchii sau particule, cetina, rumeguşul, biomasa, coaja arborilor şi resturile de lemn. Această categorie cuprinde şi arbori si arbuşti ornamentali, pomi de Crăciun, răchită şi puieţi. Materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile”.

Proiectul va fi transmis Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.