Social· 2 min citire

Vremea în următoarele patru săptămâni: Temperaturi ridicate în vest și precipitații deficitare la jumătatea lunii septembrie

Vreme/ Colaj foto  AI

Vreme/ Colaj foto AI

Publicat25 aug. 2026, 09:05
SursăRealitatea.Net

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza meteo pentru perioada 24 august-21 septembrie. În cea mai mare parte a intervalului, valorile termice vor depăși mediile climatologice în regiunile vestice și sud-vestice ale țării, în timp ce în restul teritoriului temperaturile se vor menține apropiate de normele perioadei.

Săptămâna 24 – 31 august: căldură în vest și ploi la munte

În ultima săptămână a lunii august, valorile termice medii vor fi peste cele normale în vestul țării, ușor mai coborâte în est și sud-est și apropiate de mediile specifice în celelalte regiuni. Regimul pluviometric va fi excedentar în zonele montane, în centru și local în est, în timp ce în extremitatea vestică și nord-vestică precipitațiile vor fi deficitare, potrivit ANM.

Săptămâna 31 august – 7 septembrie: vreme caldă și precipitații ușor excedentare

Potrivit sursei citate, prima săptămână din luna septembrie aduce temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite în vestul și sud-vestul României. În restul teritoriului, regimul termic se va încadra în limitele normale ale perioadei. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare local în centrul și estul țării și apropiate de norme în celelalte regiuni.

Săptămâna 7 – 14 septembrie: temperaturi peste norme în vest și precipitații normale

În a doua săptămână din septembrie, valorile termice rămân mai ridicate decât mediile multianuale în regiunile vestice și sud-vestice. În celelalte zone ale țării, temperaturile vor fi specifice perioadei, iar precipitațiile se vor menține, în majoritatea regiunilor, în jurul normelor specifice intervalului.

Săptămâna 14 – 21 septembrie: val de căldură extins și deficit de precipitații

În ultima săptămână analizată, temperaturile vor depăși normalul climatologic nu doar în vest și sud-vest, ci local și în nordul și centrul țării. Totodată, regimul pluviometric va deveni deficititar în vestul României și, local, în regiunile nordice, centrale și sudice, menținându-se în limite normale în restul teritoriului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News

Mai multe știri din Social