FINANŢAREA CAMPANIEI ELECTORALE A LUI CĂLIN GEORGESCU, ÎN VIZORUL ANAF

FINANŢAREA CAMPANIEI ELECTORALE A LUI CĂLIN GEORGESCU, ÎN VIZORUL ANAF
CCR a concluzionat că au existat imixtiuni externe
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală și Procuratura investighează finanţarea campaniei electorale a candidatului suveranist Călin Georgescu la prezidenţiale, anulate de Curtea Constituțională.
Ministrul Finanţelor, Tánczos Barna, a precizat că verificările Fiscului se axează pe modalitatea şi fluxurile de bani care au ajuns din diverse surse, relatează Radio România Actualități.
Luna trecută, Direcţia Antifraudă anunţa verificări, în baza unor analize de risc şi în urma sesizării primite de la Autoritatea Electorală Permanentă, în legătură cu aspectele fiscale legate de promovarea electorală a candidatului Călin Georgescu.
Recent, Curtea de Apel Bucureşti a respins contestația candidatului față de anularea alegerilor prezidenţiale.
Ulterior, acesta a reclamat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) hotărârea Curţii Constituţionale de anulare a prezidenţialelor.
CCR a concluzionat că au existat imixtiuni externe în campania electorală.
Coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR a stabilit ca alegerile prezidențiale să fie reluate pe 4 și 18 mai.
Citește și:
- 16:14 - Ilie Bolojan cere „curățenie” în ministere: funcționarii incompetenți vor fi înlocuiți
- 14:52 - Donald Tusk pune sub semnul întrebării loialitatea SUA în NATO: „Avem motive de îngrijorare”
- 14:36 - Uniunea Europeană accelerează presiunea asupra Rusiei: în pregătire al 21-lea set de sancțiuni
- 11:54 - Partidele pro-Bolojan fac calcule pentru un guvern MINORITAR: voturile AUR sau PSD, cruciale pentru ca lucrurile să funcționeze
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News














