VOLUMUL LUCRĂRILOR DE CONSTRUCȚII, ÎN CREȘTERE CU 12,2% ÎN PRIMELE ȘAPTE LUNI

VOLUMUL LUCRĂRILOR DE CONSTRUCȚII, ÎN CREȘTERE CU 12,2% ÎN PRIMELE ȘAPTE LUNI
Pe obiecte de construcții, s-au înregistrat creșteri la construcțiile inginerești
Volumul lucrărilor de construcții a crescut, în primele șapte luni, ca serie brută, cu 12,2%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 10,7%, față de perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2024, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), remise joi AGERPRES.
Potrivit INS, avansul lucrărilor de construcții a fost generat de creșterea înregistrată la lucrările de reparații capitale (+55%) și la lucrările de construcții noi (+9,3%). Lucrările de întreținere și reparații curente au scăzut cu 0,3%.
Pe obiecte de construcții, s-au înregistrat creșteri la construcțiile inginerești (+16,3%), clădirile rezidențiale (+9,7%) și la clădirile nerezidențiale (+6,2%).
Volumul lucrărilor de construcții a crescut, ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 10,7%. Lucrările de reparații capitale și lucrările de construcții noi au crescut cu 51,5%, respectiv cu 9,6%. Lucrările de întreținere și reparații curente au scăzut cu 3,9%. Pe obiecte de construcții, creșteri s-au înregistrat la construcțiile inginerești (+16,3%), clădirile rezidențiale (+7,8%) și la clădirile nerezidențiale (+3,9%).
Conform INS, volumul lucrărilor de construcții a crescut, în iulie 2025 comparativ cu iunie 2025, ca serie brută, cu 27,2%, creștere evidențiată la lucrările de reparații capitale (+43%), lucrările de întreținere și reparații curente (+27,4%) și la lucrările de construcții noi (+23,6%). Pe obiecte de construcții, au avut loc creșteri la clădirile rezidențiale (+37,9%), clădirile nerezidențiale (+33,7%) și la construcțiile inginerești (+21,4%).
Volumul lucrărilor de construcții a crescut, ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 20,1%, creștere evidențiată la lucrările de reparații capitale (+38,8%), lucrările de întreținere și reparații curente (+27,2%) și la lucrările de construcții noi (+19,3%). Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut la clădirile rezidențiale (+30,7%), clădirile nerezidențiale (+30,2%) și la construcțiile inginerești (+16,4%).
De asemenea, în iulie 2025 comparativ cu iulie 2024, volumul lucrărilor de construcții, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 41,1%. Pe elemente de structură, creșteri s-au înregistrat la lucrările de reparații capitale (+67,4%), lucrările de întreținere și reparații curente (+41,1%) și la lucrările de construcții noi (+35,7%). Pe obiecte de construcții, s-au înregistrat creșteri la clădirile rezidențiale (+50,8%), construcțiile inginerești (+39,6%) și la clădirile nerezidențiale (+38,5%).
Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcții a crescut, pe total, cu 30,9%. Pe elemente de structură, creșterea este evidențiată la lucrările de reparații capitale (+60,9%), lucrările de întreținere și reparații curente (+35,8%) și la lucrările de construcții noi (+30,4%).
Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut la clădirile rezidențiale (+47,6%), clădirile nerezidențiale (+36,1%) și la construcțiile inginerești (+34,0%).
AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:13 - Dan Dungaciu, după consultările de la Cotroceni: „Nu au o soluție. Tot ce se va întâmpla va fi o improvizație”
- 22:09 - Hoți de panouri fotovoltaice, prinși în Timiș. Prejudiciu de aproximativ 60.000 de lei
- 22:00 - George Simion, dezvăluiri explozive de la întâlnirea cu Nicușor Dan. Planul AUR pentru guvernare și rolul lui Călin Georgescu Liderul AUR, în exclusivitate la „Culisele Statului Paralel”
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News













