PERMIS DE CĂLĂTORIE OBLIGATORIU PENTRU EUROPENI ÎN REGATUL UNIT, ÎNCEPÂND CU 2 APRILIE

PERMIS DE CĂLĂTORIE OBLIGATORIU PENTRU EUROPENI ÎN REGATUL UNIT, ÎNCEPÂND CU 2 APRILIE
Începând de miercuri, 2 aprilie, cetățenii europeni vor fi obligați să obțină o Autorizație Electronică de Călătorie (ETA) înainte de a călători în Regatul Unit
Începând de miercuri, 2 aprilie, cetățenii europeni vor fi obligați să obțină o Autorizație Electronică de Călătorie (ETA) înainte de a călători în Regatul Unit. Această autorizație, necesară pentru intrarea în țară, va putea fi obținută online prin plata unei taxe de 12 euro, care va crește la 19 euro din 9 aprilie.
Procesul de obținere este rapid și simplu, fiind necesar doar un pașaport valid și o fotografie a solicitantului. Autorizația ETA va fi valabilă timp de doi ani și va permite călătorii nelimitate în Regatul Unit, cu șederi de până la șase luni.
Introducerea ETA este similară cu sistemul american ESTA și are ca scop îmbunătățirea securității frontierelor. Până acum, ETA era obligatorie doar pentru vizitatorii din afacerea UE scutiți de viză, dar acum se aplică și cetățenilor din aproximativ 30 de țări europene, inclusiv din Uniunea Europeană, cu excepția Irlandei.
De asemenea, este important de menționat că pasagerii care tranzitează Regatul Unit prin anumite aeroporturi, fără a trece prin controlul frontierei, nu vor avea nevoie de ETA.
Sursa: Realitatea Travel
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News











