MINISTERUL EDUCAȚIEI VA ORGANIZA O SESIUNE SPECIALĂ A EVALUĂRII NAȚIONALE LA ÎNCEPUTUL LUNII IULIE

MINISTERUL EDUCAȚIEI VA ORGANIZA O SESIUNE SPECIALĂ A EVALUĂRII NAȚIONALE LA ÎNCEPUTUL LUNII IULIE
Pe 2 iulie va avea loc proba de Limba și literatura română
Ministerul Educației și Cercetării va organiza o sesiune specială a Evaluării Naționale la începutul lunii iulie, a anunțat joi, într-o conferință de presă, secretarul de stat Sorin Ion.
Potrivit acestuia, pe 2 iulie va avea loc proba de Limba și literatura română, iar pe 3 iulie proba la Matematică. Elevii din partea minorităților naționale vor susține pe 4 iulie proba de limba și literatura maternă.
'Ceea ce putem anunța astăzi este că, analizând necesitatea, o să organizăm o sesiune specială de Evaluare Națională. În perioada Evaluării Naționale (sfârșitul lunii iunie - n.r.) avem câțiva copii la competiții internaționale, atât științifice cât și sportive. Prin urmare, după evaluarea mare și înainte de repartizarea la liceu, ca să putem să le dăm aceleași șanse, mai precis în 2 iulie - Limba și literatura română și 3 iulie - Matematică, respectiv 4 iulie - limba și literatura maternă. La începutul lunii iulie organizăm o sesiune specială. Nu este vorba de foarte mulți copii, dar este vorba despre un principiu - să le dăm aceleași șanse. Probabil că vor fi de ordinul zecilor (copii - n.r.)', a spus secretarul de stat.
Calendarul privind Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024 - 2025, este următorul:
* 10 - 13 iunie: înscrierea la examen
* 23 iunie: Limba și literatura română - probă scrisă
* 25 iunie: Matematică - probă scrisă
* 27 iunie: Limba și literatura maternă - probă scrisă
* 3 iulie: afișarea rezultatelor inițiale (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00 - 18:00)
* 4 - 5 iulie: vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor
* 6 - 9 iulie: soluționarea contestațiilor
* 10 iulie: afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.
AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:33 - Cod PORTOCALIU de ploi torențiale după temperaturile de vară. Cum va fi vremea azi?
- 09:55 - Eurovision 2026 | Ce mesaj a postat Alexandra Căpitănescu, după ce România s-a clasat pe locul trei
- 09:47 - Eurovision 2026 | Juriul din Rep. Moldova a acordat doar 3 puncte României și niciun punct Ucrainei
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News














