Coșmar pentru o fată de 19 ani, răpită de fostul prieten, la Reșița

Coșmar pentru o fată de 19 ani, răpită de fostul prieten, la Reșița
O fată de 19 ani a reușit să sune la 112 și să anunțe că a fost răpită de fostul prieten
O fată de 19 ani a reușit să sune la 112 și să anunțe că a fost răpită de fostul prieten. Ea nu a reușit să spună unde se află în acel moment, dar oamenii legii au identificat locul și au intervenit de urgență.
"Polițiști de la Poliția Municipiului Reșița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate și complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate, tâlhărie și lovire sau alte violențe. Față de un bărbat a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile și față de o femeie măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Fata a apelat SNUAU 112 sesizând că este răpită și a solicitat ajutor, fără a preciza numele și locul în care se află.
Polițiștii au reușit imediat să identifice persoana care a făcut sesizarea, iar, ulterior, au găsit-o în localitatea Apadia, unde ar fi fost dusă de fostul concubin, împotriva voinței sale.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că luni, la ora 15.50, în timp ce tânăra de 19 ani se afla în municipiul Reșița, pe strada Calea Caransebeșului, ar fi fost luată cu forța și urcată într-un autoturism de fostul concubin, un bărbat de 28 de ani, din Apadia.
Acesta ar fi fost ajutat de o femeie de 31 de ani, care ar fi condus autoturismul respectiv și care, pe parcursul deplasării, ar fi deposat-o pe victimă de telefonul mobil".
Bărbatul de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri, acesta a fost prezentat Judecătoriei Reșița care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, a acestuia. Astăzi, față de femeia de 31 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News














