Cheile Băniţei, puse în valoare pentru turişti

Cheile Băniţei, puse în valoare pentru turişti
Proiectul a fost derulat, în perioada mai-octombrie, de Asociaţia de Turism Retezat în parteneriat
Cheile Băniţei, apreciate ca fiind printre cele mai spectaculoase din ţară, pot fi vizitate mult mai uşor. Accesul a devenit mai uşor pentru turişti, astfel că acum pot fi vizitate în siguranţă, fără ca oamenii să se mai ferească de apa râului Băniţa.
În plus, au fost montate mai multe panouri pe care vizitatorii vor regăsi informaţii interesante despre Cheile Băniţei şi locurile pe care le străbat la pas.
Proiectul a fost derulat, în perioada mai-octombrie, de Asociaţia de Turism Retezat în parteneriat cu Administraţia Parcului Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina și a avut o valoare de 29.000 de lei.
În cadrul proiectului s-a reuşit şi realizarea unui traseu tematic ce leagă şcolile din localităţile Târsa şi Prihodişte, de-a lungul căruia pot fi admirate peisajele oferite de Munţii Şureanu, mai ales că turiştii au început să caute zona, încântaţi şi de bucatele tradiţionale pe care le găsesc acolo.
“Cheile Băniţei oferă un peisaj cum de puţine ori îţi este dat să vezi în viaţă. Accesul este uşor, din Drumul European 79, care leagă Haţegul de Petroşani, iar Cheile sunt aproape de Peştera Bolii. Râul Băniţa este aproape acoperit de cheile pe care le-a format de-a lungul anilor. Este un spectacol minunat. Ar fi foarte bine ca turiştii să-şi aducă cizme de cauciuc sau pantofi de schimb pentru a putea parcurge toate Cheile Băniţei”, spune coordonatorul proiectului, Alexandru Bulacu.
foto: Asociatia de Turism Retezat
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News











