Băile Neptun, pe lista siturilor periclitate din Europa

Băile Neptun, pe lista siturilor periclitate din Europa
Pe această listă se află 12 situri de patrimoniu, dar doar 7 vor intra în programul condus de Europa Nostra
Pe lista scurtă a finaliştilor pentru unul dintre cele mai importante programe din Europa ce vizează protejarea patrimoniului, recent au fost incluse şi Băile Neptun din stațiunea de pe Cerna
Motiv de mare bucurie pentru tinerii arhitecţi de la Asociaţia Locus care derulează proiectul de salvare a Băilor Neptun din Herculane. De curând, un juriu al Europa Nostra a inclus aceste clădiri în Programul „7Most Endangered 2022“, notează caon.ro
„Suntem foarte bucuroși că în sfârșit putem împărtăși cu voi o veste extraordinară pentru Băile Neptun. Un juriu al Europa Nostra a ales Băile Neptun pe lista scurtă de finaliști pentru unul dintre cele mai importante programe din Europa pentru protejarea patrimoniului. Încă de la începutul acestui an am început un proces plin de speranță în încercarea de a înscrie Băile Neptun în Programul <<7 cele mai periclitate 2022>>. Acest program a fost lansat în 2013 de Europa Nostra împreună cu Institutul Băncii Europene de Investiții – European Investment Bank, cu scopul de a identifica cele mai valoroase și periclitate locuri și de a mobiliza toate entitățile relevante pentru salvarea lor“, a precizat echipa de la Herculane Project.
Pe această listă se află 12 situri de patrimoniu, dar doar 7 vor intra în programul condus de Europa Nostra în parteneriat cu Institutul Băncii Europene de Investiţii. Selecția a fost întocmită în baza semnificației patrimoniului și a valorii culturale remarcabile a fiecărui sit, precum și din cauza pericolului grav cu care se confruntă în prezent. Grantul oferit este de 10.000 de euro, care vor contribui la salvarea sitului ameninţat.
Cele 12 situri de patrimoniu sunt: Podul Zogu, Albania; Couvent des Récollets, Belgia; t’ Eylandt den Doel, Belgia; La Butte Rouge, Franța; Stolberg, Germania; Băile Neptun, România; Sinagoga din Hijar/Biserica Sf. Anton, Spania; Palatul Orleans-Borbón, Spania; Zona Lövholmen cu fabrica Nitrolack, Suedia; Cetatea Crèvecoeur, Țările de Jos; Compoziții sculpturale Buchach, Ucraina; Palatul Sanguszko, Ucraina.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News











