ANM, prognoză actualizată: Cod Galben și Cod Portocaliu de furtuni, până la noapte!

ANM, prognoză actualizată: Cod Galben și Cod Portocaliu de furtuni, până la noapte!
Vremea va fi instabilă pe tot parcursul zilei de astăzi
Administrația Națională de Meteorologie a extins avertizările de vreme rea, până la noapte. De la ora 10.00 a intrat în vigoare un cod galben, iar altul portocaliu va fi valabil de la ora 12.00. Cele două avertizări vizează aproape toată țara. Vremea va fi instabilă, cu vânt puternic și furtuni pe tot parcursul zilei de astăzi.
Interval de valabilitate: 30 august, ora 10 – 31 august, ora 02
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55...65 km/h) și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...30 l/mp și izolat peste 40 l/mp.
Interval de valabilitate: 30 august, ora 12 – 30 august, ora 23
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții
În nordul și estul Munteniei, estul Transilvaniei și în Moldova, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 70...80 km/h), pe arii restrânse vijelii puternice, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 35...40 l/mp și izolat peste 50...60 l/mp.
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News











