Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat act, marţi, de solicitarea Ministerului Apărării Naţionale (MApN) privind obţinerea aprobării prealabile pentru iniţierea procedurii de atribuire a acordurilor aferente achiziţiei a 32 de avioane F-35. Suma destinată programului nu este deloc una de trecut cu vederea, și asta deoarece vorbim despre nu mai puțin de 6,5 miliarde de dolari. Decizia de cumpărare a avioanelor americane de ultimă generație a fost luată în ședința din aprilie a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din 11 aprilie.

În document, MApN solicită aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru iniţierea procedurii de atribuire a acordurilor aferente achiziţiei a 32 de avioane F-35, în cadrul programului de înzestrare „Avion multirol de generaţia a V-a, F-35”, prin programul de asistenţă de securitate Foreign Military Sales (FMS), reelatează Agerpres.

„Faza I a programului de înzestrare va fi iniţiată în anul 2023 şi presupune achiziţia a 32 de avioane F-35, de motoare, a Suportului logistic iniţial a Serviciilor de instruire, de simulatoare de zbor şi de muniţii aer-aer şi sol-sol, pentru o valoare estimată de 6.5 miliarde USD, iar cantităţile de echipamente, altele decât aeronavele, ce vor fi achiziţionare urmează a fi stabilite cu exactitate după iniţierea procedurii de atribuire a respectivului contract de achiziţie”, se arată în solicitarea MApN.

În solicitare, MApN subliniază că, pentru îndeplinirea obiectivelor politicii de apărare a României, continuă demersurile pentru achiziţia de noi echipamente militare care să contribuie la dezvoltarea şi menţinerea unor capabilităţi de apărare robuste şi reziliente, credibile, interoperabile, flexibile şi eficiente, destinate atât descurajării unei posibile agresiuni şi articulării unui răspuns adecvat la provocările actuale şi viitoare ale mediului de securitate, inclusiv în spectrul neconvenţional, hibrid, cât şi îndeplinirii angajamentelor asumate ca urmare a calităţii de stat membru NATO.

Solicitarea a fost trimisă către Comisiile de apărare ale celor două Camere ale Parlamentului. 

Articolul precedentAnunțul așteptat de peste 30 de ani de români. Când am putea merge în SUA fără viză?
Articolul următorCasa de licitații Artmark, acuzată de artistul Dan Perjovschi că vinde FALSURI. SCANDAL fără precedent – țepe uriașe în numele artei și acuzații de evaziune