Astăzi vor fi înnorări în cea mai mare parte a ţării şi temporar va ploua în nord-vest şi centru şi pe arii mai restrânse în rest. În zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali precipitaţiile vor fi mixte, iar la altitudini mari vor predomina ninsorile. Vor fi mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp.

Local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari pe crestele montane, dar mai ales în sudul Banatului, unde vor fi rafale ce vor depăşi 70…75 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 10 şi 22 de grade.

În capitală, pe parcusrul zilei, vremea va fi mai rece decât în mod normal la această dată. 14-15 grade maxima la amiază. Temporar va ploua. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări.

La munte cerul va avea înnorări şi temporar se vor semnala precipitaţii pe arii relativ extinse. Acestea vor fi sub formă de ploaie în masivele vestice şi mixte în restul zonei montane, în timp ce, la altitudini mari va ninge. Pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în Carpaţii Orientali cantităţile de apă ce se vor cumula vor depăşi 15…20 l/mp. Vântul va sufla moderat cu intensificări, viteze mai mari urmând a se înregistra în zona înaltă a Munţilor Banatului, unde la rafală se vor depăşi viteze de 70…75 km/h. Temperatura aerului va scădea faţă de ieri. La amiaza vor fi: 8 grade la Paltinis, 4 la Predeal, 8 la Semenic, 2 la Sinaia, 12 grade la Arieseni si -1 grad pe Vf. Toaca din masivul Ceahlau.

 

Marți, cerul va avea înnorări în majoritatea regiunilor și temporar va ploua, îndeosebi în cele vestice, sud-vestice și parțial în cele centrale. La munte, mai ales pe creste vor mai fi precipitații mixte.Vântul va continua să prezinte intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze mai mari în sudul Banatului și în zona înaltă de munte. Temperaturile maxime, se vor încadra, în general, între 10 și 19 grade, cu cele mai mici in sud-vest si cele mai mari valori in nord-vest.

Citește și…

În Capitală, vremea se va menține mai rece decât în mod normal la această dată. 6-7 grade dimineata, usor mai rece in imprejurimi si 15-16 grade la amiaza. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua, cel mai probabil spre seară. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări.

Miercuri vremea se va încălzi, astfel încât valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice datei în regiunile intracarpatice și apropiate de mediile multianuale în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 grade la Constanta și 23 de grade la Timisoara. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în special în nordul și nord-vestul teritoriului, unde cu totul izolat va ploua slab. Local și temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona înaltă a Munților Banatului și a Carpaților Meridionali.

În Bucureşti se va încălzi. 6-7 grade dimineata si in jur de 20 de grade la amiaza. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat.

Articolul precedentLUNEA MARE din Săptămâna Patimilor. Ce trebuie să faci azi ca să îţi meargă bine
Articolul următorCod galben de vreme severă imediată