Prefectul județului Caraș-Severin  a dispus un control amănunţit în comuna Ticvaniu Mare, unde, din cauza unor lucrări de reabilitare întârziate, există probleme la unităţile de învăţământ .

 
Autorităţile locale respective au promis ca problema va fi rezolvată până la începerea anului şcolar, iar Instituţia Prefectului – Caraş-Severin vrea să se asigure că vor fi întrunite toate condiţiile pentru ca şcolarii să-şi poată urma activităţile specifice într-un mediu propice. În aceeaşi situaţie se află şi şcoala din satul Fizeş, comuna Berzovia unde, la fel, autorităţile locale au promis că vor finaliza toate lucrările înaintea debutului noului an şcolar.
 
Prefectul Cristian Gâfu a ţinut să evidenţieze rolul cadrelor didactice atât în organizarea scenariilor de desfăşurare a cursurilor, cât şi în procesul de educare a elevilor, pe care acum profesorii trebuie să-i înveţe, pe lângă cursurile obişnuite, cum să se protejeze şi să se comporte în contextul impus de pandemie.
 
Prefectul a sfătuit pe toţi cei implicaţi să fie atenţi, să se protejeze şi să respecte cu stricteţe toate regulile de distanţare fizică, precum şi normele igienico-sanitare, pentru a preveni astfel apariţia focarelor de coronavirus în şcoli şi grădiniţe.
 
 
 
 
 
 
 
 
Articolul precedentSalvatorii donează pentru viață: gest deosebit al pompierilor din Caraș-Severin
Articolul următor100% TU DECIZI! Neculai Onțanu vrea din nou la primărie. Caporalul în rezervă a ajuns general