Ședința de Guvern de la Palatul Victoria începe miercuri, la ora 13.00. Prima măsură din acest an a Guvernului de coaliție este schimbarea prefecților și subprefecților, numiți în timpul Cabinetului liberal condus de Ludovic Orban. Pe masa Executivului va fi și o Ordonanță de Urgență pentru prelungirea școlii online, potrivit realitatea.net

Guvernul de coaliție PNL-USR-PLUS-UDMR urmează să-și numească miercuri noii reprezentanți în teritoriu. 

Proiectul pentru modificarea statutului prefecților din înalt funcționar public în demnitar a fost deja discutat în primă lectură în ședința de Guvern de săptămâna trecută, în 30 decembrie 2020, și urmează să fie aprobat într-o ședință următoare, anunța ministrul Dezvoltării. Cseke Attila spune că schimbarea este necesară, pentru că „ceea ce se întâmplă acum este o ipocrizie, oameni politici ascunzându-se sub titulatura de funcționari pentru a fi desemnați pe aceste funcții”.

Citește și Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, despre schimbarea statutului prefecților: Suntem într-o ipocrizie de ani de zile. Vin de la un partid politic, nu mai trebuie să se ascundă

Guvernul ar urma să mai adopte miercuri și o Ordonanță de Urgență pentru prelungirea învățământului online până pe 8 februarie. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, marți seară. Cursurile sunt reluate luni, 11 ianuarie, după vacanța de iarnă.

Bugetul pe anul 2021 nu este încă gata pentru aprobare, iar premierul Florin Cîțu a anunțat  că urmează să fie finalizat la sfârșitul acestei luni, ulterior fiind trimis în Parlament pentru dezbatere. În ședința de la sfârșitul anului trecut, din 30 decembrie, prima a Guvernului de coaliție Cîțu, a fost aprobată și Ordonanța „trenuleț”, privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, printre care și plafonarea salariilor bugetarilor. Premierul Florin Cîțu spunea că prin aplicarea acestei ordonanțe se face o economie la buget de 17,6 miliarde de lei în 2021. 

 

Articolul precedentVERIFICĂRI la Spitalul din Găești: DSP a sistat „vacccinările la liber” împotriva COVID-19
Articolul următorAccident pe o șosea din Caraș-Severin, mașină răsturnată în apă