Multe sate din Europa trăiesc sub ameninţarea depopulării. Tinerii pleacă să caute de lucru în alte părţi şi bătrânii sunt lăsaţi în urmă. Și în Spania exodul rural a lăsat ţara presărată cu sate-fantomă, dar satul Pescueza face excepţie. Micuţa comunitate face tot ce poate ca să ţină satul în viaţă. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:00 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.
O alee antiderapantă e doar unul dintre multele moduri prin care viaţa vârstnicilor e făcută aici mai uşoară – iar comunitatea înfloreşte.
Serviciul de navetă din Pescueza are o zi plină: e zi de tuns la centrul pentru servicii acordate vârstnicilor şi 15 oameni în vârstă trebuie aduşi la programările lor.
El este Ángel Martin. Spune că avea de mult nevoie de un tuns. Săptămâna viitoare împlineşte 94 de ani şi vrea să arate foarte bine.
Ángel locuieşte singur. Spune că nu îi e greu să se descurce, fiindcă e încă în formă. Nu i-ar plăcea deloc să trăiască într-un cămin pentru bătrâni, fiindcă asta ar însemna să plece din satul lui şi să se mute în oraşul vecin.
„Centrul nostru de zi e tot ce-mi trebuie. Sunt fericit aici. Îmi primesc mesele zilnic şi pot să dorm în camera mea. E un sistem care funcţionează!”, spune Ángel Martín Sánchez.
Pentru orice eventualitate, vârstnicii de aici au telefoane mobile dotate cu un buton roşu care apelează serviciile de urgenţă.
– Ce este, Ángel?
– Fac doar o demonstraţie pentru cum funcţionează telefonul.
– Bun. Ce uşurare!!!
– Da, slavă Domnului. Ai crezut probabil că am căzut sau ceva de genul ăsta…
Spania are mii de sate ca Pescueza. Aici locuiesc aproximativ 170 de oameni şi 70 la sută dintre aceştia au peste 65 de ani. Majoritatea celor tineri au plecat la oraş, în căutarea unor locuri de muncă. Acum 10 ani, consiliul local a data alarma: depopularea ucidea satul Pescueza.
Constancio Rodríguez, preşedintele Asociaţiei „Prietenii satului Pescueza”, explică: „Dacă un bunic trebuie să se mute din casa lui, copiii şi nepoţii nu mai vin să-l viziteze. Aşa că aici nu mai e vorba de o singură persoană. E un lucru care afectează întregul sat. Odată ce vârstnicii pleacă, nu mai e cale de întoarcere”.
În loc să aştepte acel moment fără întoarcere, locuitorii din Pescueza au început să-şi transforme satul. Acum, oricine are dificultăţi locomotorii poate folosi aleile albastre antiderapante, care vin în ajutorul celor care se deplasează cu cadru sau în scaun cu rotile.
Există, de asemenea, balustrade de-a lungul faţadelor caselor. Centrul de zi are spaţiu pentru aproape 30 de oameni. El oferă un program de exerciţii fizice, terapie, un serviciu de spălătorie şi masa de prânz, pentru doar 250 de euro pe lună. Satul Pescueza îşi ajută vârstnicii. Și vârstnicii îşi ajută satul.
Montaña Llanos lucrează la acest centru ca bucătăreasă. Originară din Pescueza, a petrecut mulţi ani la oraş, lucrând într-un restaurant. Când a auzit, acum trei ani, că e un post liber la centrul de zi, s-a întors în satul ei şi a lăsat fără niciun regret în urmă anonimatul şi stresul restaurantului.
– Aici, suntem ca o familie. Oamenii se poartă altfel unii cu alţii când se cunosc între ei.
– Ai şi tu o rudă aici, nu?
– Da, o am pe bunica mea. În prezent, e puţin derutată, Dar suntem fericiţi, fiindcă e tratată bine.
Montaña Llanos se simte mai bine când e aproape de bunica ei. Ea nu e singura care s-a putut întoarce în sat fiindcă s-a ivit un post liber la centrul de zi. Alţii au găsit aici o slujbă imediat, aşa că n-au fost niciodată nevoiţi să plece. Astfel, Pescueza a reîntinerit.
Satul face multe ca să-i ajute pe vârstnici să rămână mobili şi să poată continua îndeletnicirile care le-au plăcut mereu.
Herminia Sansón se duce la pescuit cu scuterul ei electric. Femeia de 80 de ani iubeşte liniştea de aici şi n-ar vrea să trăiască în altă parte.
„Aici m-am născut şi aici vreau să mor. Fiica mea e la Barcelona şi la fel şi nepoţii mei, iar eu sunt încă aici. Centrul de zi are grijă de toate nevoile mele. Aşa că mi-e bine”, spune Herminia Sansón.
Ángel Martín încă are două vaci. Toată viaţa a fost agricultor. Pentru el e foarte important să poată sta în aer liber şi să-şi îngrijească animalele.
– Uitaţi-vă, mă şi pupă pe cap. Cred că acum nu vrea. Crede că mai am ceva bun să-i dau. Nu mai am! (râde). Mă distrez foarte tare cu ele, spune Ángel Martín Sánchez.
Dar Ángel tot se simte adesea singur. „Señora” lui, cum îi spune el, a murit anul trecut şi el îi simte foarte mult lipsa.
Însă are încă în jur tot ce avea şi în tinereţe şi e tot timpul recunoscător pentru asta.
