Un număr de 18 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, patru dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, luni, Salvamont România.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 14 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.
Astfel, au fost cinci apeluri pentru Salvamont Braşov şi Gorj, două pentru Salvamont Municipiul Braşov şi câte unul pentru Maramureş şi Dâmboviţa.
„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 18 persoane. Dintre acestea, patru au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 20 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană”, menţionează reprezentanţii Salvamont.
AGERPRES