Rusia atacă în forță pe toate fronturile în Ucraina. Este a 17-a zi de război. Mai multe orașe au fost sub asediu. Armata lui Putin a lansat mai multe rachete, pentru a pătrunde în zonele strategice. Nikolaev, Mariupol, dar și în Kiev, rușii au continuat bombardamentele asupra civililor.
Capitala este în continuare atacată. Se așteaptă asaltul final asupra Kievului, cu trupe terestre, în timp ce convoiul de blindate înaintează. Ucrainenii sunt pregătiți, în timp ce rușii s-ar fi ascuns în pădurile din jurul Kievului și așteaptă momentul potrivit. Primele bombardamente în orașe din vest – Luțk și Ivano-Frankvist și centru – Dnipro arată schimbarea strategiei rușilor, după ce în primele două săptămâni atacurile au vizat capitala Kiev și orașele din sudul și estul țării.
Se știe că foarte mulți ucraineni s-au retras în vestul țării de bombardamente. Mariupol, portul strategic pe care Putin îl vrea încă din 2014 este în continuare sub asediu. Sâmbătă sunt anunțate noi culoare umanitare pentru evacuarea civililor din Mariupolul asediat și din Sumi.
Cea de-a doua centrala nucleară ocupată de ruși, Zaporojie este acum bază militară. Armata lui Putin îi ține sub control pe toți tehnicienii ucraineni și un singur reactor din cele 6 mai este în funcțiune.
Soldații lui Putin l-au vânat și pe primarul orașului Melitopol până când au reușit să-l răpească. O cameră de supraveghere ar fi surprins și momentul în care rușii îl iau pe sus, cu o pungă pe cap.
În urma bombardamentelor rușilor, un depozit de alimente congelate a luat foc în Brovary, din suburbiile Kievului. Potrivit primelor informații, nu s-au înregistrat victime, potrivit Nexta.