Premierul Nicolae Ciucă a anunțat miercuri că Ministerul Mediului va lansa un program prin care cetățenii vor putea înlocui becurile cu filament cu cele pe bază de LED, mai economice.

Ciucă a făcut anunțul despre programul ”rabla la becuri” într-o postare pe Facebook, adăugând că Ministerul Mediului va prezenta și măsuri care să contribuie la reducerea risipei la nivelul instituțiilor guvernamentale.

El a mai spus că ”în urma analizelor desfășurate atât la nivelul Guvernului, cât și la nivelul coaliției, am decis că Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor vor veni, în ședința de guvern de săptămâna viitoare, cu măsurile pe care le vom adopta pentru compensarea prețului la carburant. De asemenea, pentru sprijinirea populației care folosește lemne pentru încălzire vom adopta un act normativ până la sfârșitul acestei luni”.

 

Premierul a adăugat că ”am cerut Ministerului de Finanțe să colaboreze cu ordonatorii de credite și să avem proiectul de buget pentru anul viitor, în primă lectură, în guvern, în luna octombrie, astfel ca în noiembrie să intre la analiză și vot în Parlament”.

 

 

Articolul precedent„Raport de zi”, cu Ana Maria Păcuraru: analize la rece, dezbateri de top – din 3 octombrie, la Realitatea PLUS
Articolul următorSEMNAL de la Cotroceni despre creșterea salariilor demnitarilor: Datoria publică, uriașă – Cine e de vină pentru nivelul inflației