Felix Borcean, edilul municipiului Caransebeș propune o grevă ceva mai inedită în urma abuzurilor societății de apă și canal din județ.

Caransebeșenii sunt to mai nemulțumiți de situația apei din municipiu și, mai ales, de modul în care societatea AquaCaraș își face lucrările și îi respectă pe locuitori.

În mod ilegal, spun președinții asociaților de proprietari, AquaCaraș montează contoare individuale pe apartament în loc să facă contract cu Asociația de Proprietari. Apare, astfel, problema pierderilor, de la intrarea în bloc până la contorul de apartament, pierderi care și ele trebuie plătite.

Oamenii mai spun că ar fi dorit să vorbească despre toate acestea cu directorul general Nicolae Miu Ciobanu dar acesta ar fi fugit ”ca un laș” din ședința de Consiliu Local.

„Haideți să intrăm într-o grevă și să nu mai plătim toți factura la apă, toate asociațiile, toți locatarii de la case! Eu sunt de acord, ne taie apa la tot orașul și gata! Şi atunci să vedem din ce mai trăiesc ei, cei de la Aquacaraş!”  a fost îndemnul primarului Felix Borcean.

Borcean mai spune că este bucuros că oamenii au înțeles faptul că nu primăria, ci societatea AquaCaraș este responsabilă de toate aceste probleme.

Articolul precedentLuca Mălăiescu despre protestul din 10 august
Articolul următorIncendiu la o casă din Ticvaniul Mare FOTO