Meteorologul ANM Elena Mateescu, în calitatea sa de Director General ANM, a anunțat cum va fi evoluția vremii pentru zilele următoare chiar în cadrul Comandamentului de iarnă de la MAI.

Elena Mateescu a făcut în cadrul ședinței o scurtă prezentare a condițiilor meteorologice de astăzi și o scurtă prognoză pentru zilele următoare. Se pare că nu scăpăm de vremea rea:

„Avertizarea de cod roșu a intrat în vigoare la ora 10:00 și rămâne în vigoare până la ora 16:00. Vizează județele Constanța, Tulcea, Brăila și Galați. Ne așteptăm să continue fenomenul de viscol în aceste zone, vizibilitate redusă sub zero și ceea ce este foarte important, viteze ale vântului între 60 și 110 km pe oră.

În același timp, de la ora 10:00 la 20:00, rămâne în vigoare, pentru zona de sud-est și mă refer aici în mod deosebit la sudul Moldovei, Dobrogea, partea de est a Munteniei, dar și Carpații Meridionali și de Curbură, avertizarea de cod portocaliu, pentru că și în aceste zone continuă fenomenul de viscol. Rafalele de vânt vor fi foarte puternice, 85-100 km, la munte peste 100 km, mai ales în zona Carpaților de Curbură, ceea ce va face ca și în aceste zone, stratul de zăpadă depus să fie spulberat și fenomenul de viscol să fie unul deosebit.

În restul țării, mai puțin partea de vest și nord-vest, vorbim de avertizare meteorologică de cod galben. Vorbim și aici de ninsori viscolite, vorbim de rafale de până la 65-70 km pe oră, și ceea ce este foarte important, din această seară, fenomenele vor fi în diminuare, dar aspectul rămâne unul de iarnă. Vorbim de atenționarea meteorologică de cod galben pentru Moldova, Dobrogea, Carpații Meridionali și de Curbură, dar și sudul Munteniei.

Și aici, în continuare, rafalele vor fi de interes, ceea ce va face ca aspectul să rămână unul de iarnă. Ce va fi de interes, regimul de temperaturi cu valori maxime foarte coborâte. Maxime de -5 până la cel mult 2-3 grade Celsius, dar minime foarte coborâte, iar mâine ne așteptăm ca ameliorarea să fie foarte semnificativă, însă fenomenul de polei să pună probleme.

De marți ne așteptăm din nou ca precipitațiile să fie de interes în toată țara, mai ales la munte și în zonele submontane, ninsori, în restul țării, posibile precipitații mixte. Vom actualiza toate informațiile în funcție de datele meteorologice.”, a anunțat Elena Mateescu.

„Orele cele mai critice pentru județele din partea de sud-est și zona Carpaților Meridionali și de Curbură rămân până în această seară la ora 20:00, dar mai ales avertizarea meteorologică de cod roșu generală, care a urmat după cele patru avertizări meteorologice de tip nowcasting pentru aceleași județe din partea de sud-est.”

Meteorologul ANM a făcut o scurtă prognoză pentru săptămâna viitoare: „Vremea rece, mai ales până la sfârșitul lunii. Eram întrebată despre ziua de 1 decembrie. Ne așteptăm ca după 1 decembrie vremea să se încălzească.”

Articolul precedentGradul de avalanşă a atins nivelul 3 din 5 la altitudini de peste 1.800 de metri în masivul Făgăraş
Articolul următorInfotrafic – Ce drumuri mai sunt închise la această oră în România, din cauza condițiilor meteo