Primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, este urmărit penal pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, împreună cu alţi funcţionari, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, ce vizează fapte din anul 2018.
Potrivit unui comunicat remis marţi presei, în calitate de primar al municipiului Caransebeş, în cursul lunii aprilie 2018, Felix Borcean a acceptat solicitarea reprezentanţilor comunităţii evreieşti din Caransebeş de a sprijini financiar această obşte, prin efectuarea unor lucrări de renovare în curtea interioară a Sinagogii, imobil aparţinând acestui cult, unde urma să aibă loc un eveniment important, însă a hotărât ca sprijinul să îl acorde în mod ilegal, prin implicarea instituţiei pe care o conduce, pentru ca decontarea lucrărilor să se realizeze din fondurile primăriei, deşi lucrarea viza un spaţiu ce nu aparţinea acestei instituţii publice.
Prin urmare, l-a determinat pe unul din subordonaţii săi, director al Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare Caransebeş din cadrul Primăriei Municipiului Caransebeş, „să iniţieze demersuri ilegale pentru contractarea în numele instituţiei pe care o conduce a lucrărilor cu un operator privat, execuţia şi plata acestor lucrări din fondurile Primăriei Municipiului Caransebeş, prin încheierea unor documente fictive care să ateste în mod nereal că lucrările ar fi fost contractate şi realizate în beneficiul Primăriei Municipiului Caransebeş, creând astfel premisele cauzării unui prejudiciu în patrimoniul Primăriei Municipiului Caransebeş, care s-a şi realizat ulterior prin plata acestor lucrări, în cuantum de 20.503,75 lei”, se precizează în comunicat.
Pentru crearea unei aparente legalităţi a cheltuirii sumei necesare cu pavarea curţii sinagogii, acesta i-a solicitat unui subordonat, şef secţie producţie şi responsabil cu achiziţiile, să întocmească documentaţia necesară în vederea efectuării de reparaţii borduri şi pavaje pietonale pe strada Libertăţii, respectiv documentaţia necesară de achiziţie în SEAP, contractul de lucrări şi procesul-verbal de recepţie.
Directorul este urmărit penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată, iar responsabilul pentru achiziţii publice din Primăria Caransebeş, pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată. De asemenea, alţi patru funcţionari publici din cadrul aceluiaşi serviciu sunt urmăriţi penal pentru fals intelectual, deoarece au semnat în fals procesul-verbal de recepţie a lucrărilor de pe strada Libertăţii, deşi în realitate s-au efectuat lucrări de pavare a curţii sinagogii.
Primăria municipiului Caransebeş s-a constituit parte civilă în acest proces, cu suma de 20.765 lei, iar ancheta în această cauză continuă.