Polițiști de investigarea criminalității economice din Caraș-Severin și Timiș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, au efectuat nouă percheziții domiciliare în Caraș-Severin și Timiș, pentru destructurarea unei rețele care se ocupa cu contrabanda cu țigări și alcool de proveniență sarbeasca. De asemenea, au fost percheziționat și 20 de autovehiculele folosite pentru transportul mărfurilor de contrabandă. 5 persoane au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile. 

În urma perchezițiilor, oamenii legii au confiscat țigări, alcool și produse pirotehnice deținute ilegal, în valoare de peste 20.000 de lei, precum și suma de 2.000 de euro. 
Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie-iulie, 6 persoane cu vârste cuprinse între 38 și 76 de ani, din Caraș-Severin și Timiș, ar fi transportat, depozitat și comercializat țigări și alcool, provenite din Republica Serbia, sustrăgându-se de la plata accizelor și taxelor vamale, cauzând, astfel, un prejudiciu la bugetul consolidat al statului de aproximativ 81.000 de lei.
Articolul precedentUniunea Europeană pregăteşte sfârşitul maşinilor diesel şi pe benzină
Articolul următorBilanț coronavirus 9 iulie: 54 de cazuri noi, un singur deces