Un nou traseu turistic a fost realizat la Gârnic, în județul Caraș Severin, de voluntarii care au reabilitat patru mori de apă în numai două zile. Voluntarii asociației Acasă în Banat au fost din nou pe teren, iar în două zile au făcut minuni în locurile „neumblate” ale Banatului Montan.

Peste 60 de voluntari din toată țara au muncit două zile în Gârnic localitate din Caraș-Severin, pentru a reabilita patru mori de apă, incluse acum într-un traseu turistic. Cele patru mori de apă sunt din lemn și au ciutură, o roată care, sub forța apei, face ca tot angrenajul să se miște, iar roțile din piatră să macine făina.

Voluntarii au renovat patru dintre cele nouă mori de apă care mai există și astăzi pe raza localității. Au schimbat acoperișurile la două dintre mori, au reparat fundația uneia, au defrișat zonele din jurul morilor și au eliberat canalele de apă, au tratat lemnul și au făcut mici reparații, astfel încât morile să poată măcina cât mai bine. Au realizat și un traseu turistic de aproximativ un kilometru, cu indicatoare către mori, astfel încât turiștii care ajung în zonă să se poată bucura de natură, de apă și de morile care macină după o tehnică străveche.

„Asociația Acasă în Banat a realizat anul trecut o inventariere a tuturor morilor de apă din județul Caras Severin. Am fotografiat și inventariat 250 de mori de apă, este un patrimoniu imens care poate fi exploatat turistic, ecologic și gastronomic de către comunitățile locale. Astfel, alături de Fundația Orange, am demarat proiectul „Salvăm Morile de Apă”, prin care ne dorim să repunem în valoare, cu ajutorul voluntarilor, nu mai puțin de 10 mori din 3 comunități ale Banatului de Munte. La final, vom avea 10 mori refăcute, reparate, funcționale, care să macine în continuare ca acum un secol, care să poată primi vizitatori și să promoveze produsele locale”, a spus Radu Trifan, coordonator de proiect și președintele Asociației Acasă în Banat.

 

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 26. De ce nu are Trump Tik Tok… încă
Articolul următorCOVID-19: 681 de noi cazuri în România și 12 decese