Procurorii DIICOT – BT Caraş-Severin împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat 17 percheziţii domiciliare în municipiul Caransebeş, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, la începutul anului 2018, pe raza municipiului Caransebeş, s-a constituit un grup infracţional organizat care, în scurt timp, a „acaparat” piaţa de desfacere a substanţelor susceptibile a avea efect psihoactiv din regiune. Gruparea şi-a extins rapid acţiunea şi în zona municipiului Reşiţa şi a oraşului Oţelu Roşu, devenind principala sursă de furnizare de astfel de substanţe pe o ‘piaţă’ aflată în continuă creştere”, informează un comunicat al DIICOT.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite 150 de grame de substanţă psihoactivă în stare pură (ce putea fi folosită la prepararea a peste 1.000 de doze), doze pregătite pentru vânzare şi bunuri folosite la prepararea drogurilor şi a substanţelor psihoactive.
În cadrul operaţiunii denumită generic „Shanghai” au fost identificate, până în prezent, 13 persoane, faţă de care s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, iar faţă de două dintre acestea şi pentru trafic de droguri de mare risc.
„În fapt, s-a stabilit că gruparea era coordonată de un suspect din municipiul Caransebeş care a iniţiat grupul infracţional prin atragerea mai multor persoane cu preocupări în procurarea/ producerea/ distribuirea de produse susceptibile a avea efect psihoactiv, unele dintre ele cercetate şi în trecut pentru astfel de infracţiuni. Grupul infracţional era structurat pe un palier de aprovizionare şi un palier de distribuţie stradală”, se arată în comunicatul citat.
Aprovizionarea cu substanţele psihoactive se efectua prin intermediul internetului, de pe diferite site-uri de profil, în principal din China.
Potrivit anchetatorilor, după ce se procura substanţa activă, aceasta era prelucrată pe plan local, prin amestec cu diverşi solvenţi, cum ar fi acetona şi alte substanţe toxice, şi impregnarea pe fragmente vegetale, de regulă provenite din plicurile de ceai.
Substanţele susceptibile a avea efect psihoactiv erau vândute ulterior în rândul tinerilor de pe raza localităţilor Caransebeş, Reşiţa sau Oţelu Roşu, la preţuri cuprinse între 30 – 60 lei/ doza, în funcţie de cantitatea dorită, în diverse ambalaje (ţiplă, staniol) la doze de 0,2 – 1 gram.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş Severin, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş Severin şi al Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.
Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.