Guvernul a adoptat o hotărâre prin care comercianții vor trebui să solicite garanție pentru produsele comercializate în PET-uri, în felul acesta sperându-se că se va evita poluarea zonelor naturale prin aruncarea acestora.
În repetate rânduri tone de PET-uri au fost aduse de cursurile de ape și au poluat atât Golful Cernei cât și Dunărea, chiar la Baziaș, la intrarea în țară. Cât despre zonele montane nici nu mai vorbim, de foarte multe ori oameni certați cu natura și-au abandonat PET în pădurile Banatului.
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, o ordonanţă de urgenţă privind gestionarea deşeurilor provenite din ambalaje. Una dintre măsurile prevăzute este aplicarea, de la 31 martie 2019, a unei garanţii pentru ambalajele reutilizabile, în valoare de 0,5 lei/bucată.
Printre noutățile pe care această OUG le aduce legislației actuale privind deșeurile se numără aplicarea, începând cu 31 martie 2019, a unei garanții pentru ambalajele reutilizabile, în valoare de 0,5 lei/buc. Începând cu 31 martie 2022, această garanție se va aplica și ambalajelor nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 și 3 litri, destinate anumitor tipuri de băuturi.
Totodată, autoritățile publice locale au obligația ca, începând cu 1 ianuarie 2019, să aplice sistemul ”plătește pentru cât arunci”, iar în acest sens vor trebui să asigure recipiente separate pentru fracția uscată, respectiv cea umedă. De asemenea, vor trebui să colaboreze mai bine cu producătorii de produse ambalate și cu organizatiile de transfer de responsabilitate (OTR), care vor acoperi costurile pentru colectarea, tratarea și valorificarea deșeurilor de ambalaje de la populație.
În felul acesta, transmite Ministerul Mediului, oamenii vor avea posibilitatea să plătească doar pentru deșeurile menajere – acea fracție umedă – care ajunge să fie eliminată la depozitul de deșeuri.
Proiectul aprobat introduce şi o contribuție pentru economie circulară în valoare de 30 lei/tonă de deșeuri eliminată prin depozitare.
„Această contribuție va fi suportată de către operatorii de salubrizare pentru cantitățile de deșeuri municipale care urmează să fie depozitate, în cazul în care acestea depășesc cantitățile corespunzătoare indicatorilor de performanță stipulați în contracte”, arată Ministerul Mediului.
Prin OUG, se stabilește clar rolul fiecărui actor din lanțul de gestiune a deșeurilor, începând de la obligațiile cetățenilor, colectorilor, salubriștilor și terminând cu cele ale producătorilor, reciclatorilor și autorităților publice locale.
Totodată, în pregătirea Strategiei Europene pentru produsele de plastic de unică folosință, se propune un calendar etapizat pentru înlocuirea ambalajelor de unică folosință, în special a celor din plastic, pentru băuturi de orice fel, cu ambalaje reutilizabile, care să permită utilizări multiple, și creșterea ponderii acestor tipuri de ambalaje din totalul ambalajelor puse pe piață, până în anul 2025.
Proiectul mai prevede introducerea, începând cu 2019, a unor indicatori de performanță, atât pentru societățile de salubrizare, cât și pentru stațiile de sortare, care să conducă la scăderea cantităților direcționate către depozitul de deșeuri, la creșterea gradului de valorificare a deșeurilor în România și stimularea industriei de reciclare.
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a fost lansat în dezbatere publică pe 1 februarie 2018, iar în cele cinci luni care au trecut până în momentul adoptării lui, Ministerul Mediului anunţă că a organizat mai multe întâlniri cu reprezentanți ai mediului economic, asociații patronale, reprezentanți ai producătorilor, reciclatori, operatori de salubritate și autorități publice locale.