De-a lungul timpului, AquaCaraș S.A. devenise o vacă bună de muls pentru antreprenorii care au contractat lucrări în diverse perioade. Cetățenii județului au fost cei care au avut de suferit, din cauza lucrărilor neconforme, a întârzierilor în executarea acestora și, în principal, prin disconfortul major creat de nerespectarea obligațiilor de a readuce la starea inițială zonele unde s-au derulat lucrări.
 
Președintele CJ Caraș Severin, Romeo Dunca a declarat că, după preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean, a avut o discuție cu  directorul general, Aurel Filipescu, și au stabilit împreună care este direcția de urmat pentru ca AquaCaraș să revină pe linia de plutire.
 
„Astăzi, AquaCaraș nu mai este o societate căpușată, rezultatele economice se văd cu ochiul liber, iar contribuția acesteia la binele locuitorilor județului începe să se simtă. De la modul în care gestionează contractele în derulare, la modul în care s-a achitat de deszăpezirile din zonele în care a fost contractată să intervină, rezultând și o economie substanțială la bugetul județului, precum și o îmbunătățire a serviciilor prestate.
 
O altă direcție importantă, pe care am discutat-o cu Hadrian Popescu, noul președinte al Consiliului de Administrație, a fost recuperarea prejudiciilor create de-a lungul timpului, acolo unde se mai poate. A fost nevoie de o activitate susținută în acest sens și colaborarea cu avocați de calibru pentru a reuși o premieră pentru Caraș-Severin. La Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comert și Industrie a României, prin sentința nr. 84 din 30.09.2021, AquaCaraș S.A. a reușit să obțină o decizie favorabilă pentru recuperarea sumei de 14.792.273,30 lei de la o firmă cu acționariat spaniol care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Pentru a recupera acest prejudiciu, a fost contractat un executor din Spania, în vederea demarării procedurii de executare silită, moment în care reprezentanții societății respective au dorit o negociere a modului în care se va achita suma datorată. Pentru că exista riscul ca firma să își ceară insolvența, iar datoria să nu mai poată fi recuperată, în luna aprilie 2022, după mai multe runde de negocieri, s-a încheiat un contract de tranzacție, autentificat de către un notar public din Spania, prin care s-a eșalonat plata datoriei. Rezultatul: săptămâna trecută în conturile AquaCaraș a intrat suma de 840.430,16 euro (4.131.724,97 lei), urmând ca restul sumei datorate să fie achitată în tranșe egale.
 
În acest moment se derulează și alte acțiuni similare, toate sumele recuperate urmând a fi folosite de societate pentru a se dota cu utilaje, pentru a continua activitatea de deszăpezire pe întreg arealul județului, dar și pentru a executa lucrări curățare a drumurilor județene pe timpul verii. Noi, Consiliul Județean, vom folosi sumele economisite pentru lucrări de reparații și asfaltări”, a mai declarat Romeo Dunca.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentFirmă din Reșița amendată cu 50.000 de lei pentru gunoaie aruncate pe domeniul public
Articolul următorSediul Clubului CSM Reșița înfrumusețat cu două legende