Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a dat publicității rezultatele la examenul de Bacalaureat din această toamnă.
Niciun elev din cei 664 de elevi înscriși respectiv dintre cei 479 prezenți nu a reușit să obțină nici măcar media 9, cu atât mai puțin media maximă. Un singur elev a fost încadrat la intervalul de medii 8-8,99. Doi elevi au fost eliminați din examen.
Procentul inițial pentru sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat în județul Caraș-Severin este de 23,59% promovați. Rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de Bacalaureat 2018 se situează la 26,9%, în creștere cu 0,9% față de sesiunea de toamnă a anului trecut (26%), au transmis, sâmbătă, reprezentanții Ministerului Educației Naționale (MEN).
Din fericire Caraș-Severinul nu mai este printre codașe, existând și județe unde promovarea a fost sub 20 de procente.