Iubitorii artei dramatice vor avea ocazia, la acest sfârşit de săptămână, să vizioneze piesa „Ne ştim de 100 de ani”, un proiect a patru teatre româneşti, realizat pentru celebrarea Centenarului.
După ce a fost prezentat la Râmnicu Vâlcea, Arad şi Timişoara, acest spectacol vine şi la Reşiţa. Piesa va fi jucată sâmbătă şi duminică, de la 19:00. Intrarea este liberă, însă locurile trebuie rezervate. Spectacolul este rezultatul unui proiect finanţat de Ministerul Culturii şi dedicat Centenarului şi a presupus lucrul în echipă a câte doi actori de la Teatrul Anton Pan din Râmnicu Vâlcea, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad şi Teatrul de Vest din Reşiţa.
Spectacolul explorează semnificaţia Marii Uniri, simbolurile mari şi lucrurile mici care îi aduc împreună ca români, dincolo de formalisme şi discursuri. Spectacolul este proiectat ca o serie de momente şi cadre uşor de asumat de către public, contexte care aduc împreună români din zone şi clase sociale diferite.
Regia spectacolului „Ne Ştim de 100 de ani” este semnată de Ştefan Iordănescu, textul îi aparţine lui Vlad Tăuşance, iar din distribuţie fac parte Lucreţia Mandric, Daniel Beşleagă (Piatra Neamţ), Andrei Cătălin, Andrei Brădean (Râmnicu Vâlcea), Ana Maria Cizler, Camelia Ghinea, (Reşiţa), Iulia Alexandra Dinu şi Sorin Calotă (Arad).