Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.
O altă zi în care celebrăm ceaiul
Marcată anual pe data de 15 decembrie în ţările producătoare de ceai, „Ziua Internaţională a Ceaiului” – aşa cum era cunoscută ea de dinainte ca Organizaţia Naţiunilor Unite să introducă în 2019 o nouă „Zi Internaţională a Ceaiului”, pe 21 mai – celebrează cea mai folosită băutură din lume după apă şi are drept scop principal sensibilizarea cu privire la impactul pe care comerţul cu ceai îl are asupra agricultorilor şi lucrătorilor. Noi, bineînţeles, le sărbătorim pe amândouă, pentru că cine nu vrea un ceai dublu?, notează Nationaltoday.com.
Ştiaţi că originile ceaiului se întorc în China? Ceaiul a fost folosit în principal în scopuri medicinale până în secolul al XVII-lea, când a ajuns în Regatul Unit, iar principalele sale tipuri includ ceaiul negru, verde, alb, ceaiul din ierburi, oolong-ul şi pu-erh-ul.
Nu există un mod mai bun de a ne începe ziua decât savurând gustul şi aroma plăcută a unui ceai. Legenda spune că ceaiul a fost descoperit în urmă cu peste 4000 de ani, în China, de către împăratul Shennong. Într-una dintre vizitele sale într-o regiune îndepărtată, frunzele unui copac din apropiere au căzut într-o oală cu apă clocotită pe care servitorii săi o aşezaseră pe foc. Aroma răcoritoare l-a făcut pe împărat să guste băutura, şi aşa s-a născut prima ceaşcă de ceai.