Misiune de salvare a elicopterului SMURD, alături de Salvamont

Misiune de salvare a elicopterului SMURD, alături de Salvamont
Cadrele medicale au oferit suport aerian celor de la SALVAMONT, intervenind pentru recuperarea, cu troliul
Echipajul elicopterului SMURD Caransebeș a intervenit, alături de structurile SALVAMONT și personal medical din cadrul UPU-SMURD Caransebeș, pentru salvarea, cu troliul, a 4 persoane accidentate pe munte.
Cadrele medicale au oferit suport aerian celor de la SALVAMONT, intervenind pentru recuperarea, cu troliul, a persoanelor accidentate si transportarea acestora, pe calea aerului, la unități spitalicești, conform resita.ro
Reamintim faptul că, Punctul de Operare Aeromedical Montan Caransebeș a fost operaționalizat la finalul anului trecut, urmând ca în acest an să fie operaționalizate două puncte noi, la Brașov și Câmpulung Moldovenesc.
În primele 6 luni ale acestui an, elicopterul SMURD de la Caransebeș au intervenit, în sistem integrat, pentru salvarea a 162 de persoane, victime ale accidentelor, majoritatea produse în zonele montane, precum și pacienți critici care au necesitat să fie transferați în alte unități spitalicești.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin
Citește și:
- 15:50 - Prețurile carburanților au explodat în Uniunea Europeană
- 15:46 - De ce este strict interzis să vopsești ouăle în Vinerea Mare? Ce spune tradiția
- 15:41 - Caz neobișnuit: copil român de 9 ani, blocat în România după ce i s-a refuzat întoarcerea în Marea Britanie
- 15:35 - Regulile de trecere a frontierei s-au modificat de azi. Ce date sunt colectate automat de Poliția de Frontieră
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News











