„Schema de compensare-plafonare şi-a făcut treaba şi şi-o va face şi în iarna aceasta”, a dat asigurări ministrul.

Schema de compensare-plafonare a facturilor este în vigoare până la 1 aprilie 2025, iar prețurile la gaze și energie electrică nu vor fi mai mari în această iarnă, în comparație cu perioada similară precedentă, a dat asigurări, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Preţurile (la facturi – n. r.) nu vor fi mai mari decât iarna trecută. Schema de compensare-plafonare este în vigoare până la 1 aprilie. A fost important şi este important să-i protejăm pe români, pentru că, aşa cum ştiţi, preţul la gaz, dar şi la energie electrică, depinde de lucruri care nu sunt doar la îndemâna României.

Depinde de situaţia din Orientul Mijlociu, depinde de situaţia din Ucraina, depinde de decizia Ucrainei de a continua sau nu tranzitul de gaze ruseşti ş.a.m.d. Deci, în contextul acestor evenimente excepţionale, schema de compensare-plafonare şi-a făcut treaba şi şi-o va face şi în iarna aceasta”, a dat asigurări ministrul.

Potrivit ministrului, un consumator casnic va fi facturat cu 0,31 lei/kilowatt-oră la gaz, plafonul maxim, iar la energie electrică în funcţie de nivelul de consum, cu tarife de la 0,68 lei/kilowatt-oră pentru un consum total sub 100 kilowaţi-oră pe lună la 1,3 lei/kilowatt-oră pentru un consum lunar de peste 300 de kilowaţi-oră.

Articolul precedentDIRECTORUL ANM, ELENA MATEESCU: CE FENOMENE METEO NE AȘTEAPTĂ ÎN LUNA NOIEMBRIE
Articolul următorULTIMA ZI ÎN CARE FEMIERII POT CERE DESPĂGUBIRI FINANCIARE PENTRU CULTURILE DISTRUSE DE SECETĂ