Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, referindu-se la semnarea noilor contracte, în această perioadă, cu furnizorii de gaze naturale, că preţul nu are cum să depăşească 0,31 lei/kw, indiferent de consum, având în vedere că există o ordonanţă guvernamentală în vigoare, în acest sens.

Virgil Popescu a declarat miercuri seară, la un post TV, că toţi consumatorii trebuie să ştie că ordonanţa guvernamentală care plafonează preţul gazelor este în vigoare până la 31 martie 2023.

„Consumatorii trebuie să ştie că există o ordonanţă care există de la 1 aprilie, anul acesta, până la 31 martie 2023, anul viitor, iar preţul pentru consumatorul casnic este plafonat la 150 de lei, plus tariful de furnizare, care este undeva la 12 lei. Deci există un plafon. Preţul pe care îl vor plăti va fi undeva la 0,25 lei. Cel mai mare preţ care ar putea fi , de 0,31 lei. Există o plafonare. Sistemul funcţionează. Au fost nişte sincope, trebuie să recunoaştem. Fiecare decide ce face, semnează cu furnizorul în care are încredere şi care orferă cea mai bună ofertă în piaţă, dar indiferent de preţul din acel contract, până la 31 martie, nu poţi plăti gaz natural acasă mai mult de 31 bani pe kw. Asta este cert. Independent şi indiferent de ce consumă”, a declarat Virgil Popescu, potrivit news.ro.

Întrebat dacă se va ieftini gazul, Popescu a declarat că nu se aşteaptă la minuni în următoarea iarnă.

„Haideţi să vedem cum reacţionează piaţa românească şi când intră acest gaz din Marea Neagră. Nu mă aştept la minuni în această iarnă, avem război la frontieră, suntem într-o situaţie regională complicată. Gaz o să avem, nu se pune problema ca preţurile să fie mai mari de 31 de bani, indiferent de cât consumi”, a declarat Virgil Popescu.

Întrebat, de asemenea, ce facem cu dorinţa ruşilor de a plăti gazul în ruble, Virgil Popescu a explicat că nu avem această problemă, în România.

„Nu avem această problemă pentru că nicio companie din România nu are contract direct cu Gazprom, are cu diferite companii intermediare, care au rezidenţă în UE, au sucursale în România, iar plăţile se fac în bănci din România”, a declarat Virgil Popescu.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMasca nu mai este obligatorie în călătoriile cu avionul în Europa începând de luni – Ce restricții rămân neschimbate
Articolul următorCopiii au avut întâlnire cu arta contemporană