Matei Lazăr, singurul cărășean reținut și apoi arestat preventiv în urma amplei acțiuni a DIICOT, denumită ”Ziua Z”, a fost plasat de către magistrații Curții de Apel Timișoara în arest preventiv.

”Deși DIICOT a propus prelungirea stării de arest preventiv, judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului Timiș a respins propunerea DIICOT și a dispus plasarea clientului meu în arest la domiciliu. Procurorii au contestat sentința, dar Curtea de Apel Timișoara le-a respins contestația” a declarat avocatul Cosmin Bolosin (foto).

Acesta mai spune că va introduce o acțiune tot la Tribunalul Timiș prin care va cere ca Matei Lazăr să aibă posibilitatea să participe și la examenele de final de an, în această perioadă fiind sesiune de examinare la UMF.

Matei Lazăr, originar din Rusca Montană, este student în primul an la medicină și locuia în complexul studențesc din Timișoara, fiind interceptat de către procurorii DIICOT că ar fi vândut cannabis.

„S-a reţinut faptul că, la începutul anului 2017, în mediul universitar din municipiul Timişoara s-a constituit un grup infracţional organizat, având ca obiectiv derularea de activităţi infracţionale pe linia traficului cu droguri de risc şi de mare risc (cannabis, rezină de cannabis, comprimate ecstasy, timbre LSD). Nucleul de bază al grupării a fost constituit din 9 suspecţi originari din Tg. Jiu, care şi-au dezvoltat activitatea de furnizare de droguri în special în rândul studenţilor Facultăţilor de Medicină şi Drept”, arată procurorii DIICOT în propunerea de arestare preventivă.

Mascații au descins pe 16 mai în mai multe județe, inclusiv în Caraș-Severin. Vizate au mai fost municipiului Bucureşti și județele Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Galați, Brăila, Vrancea, Covasna, Brașov, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Constanța, Ialomița, Călărași, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Hunedoara, Timiș, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj și Bistrița Năsăud.

„Acțiunile concertate ale procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism declanşate astăzi la nivel național sunt rezultatul activităților investigative derulate în 20 de cauze penale instrumentate de către 14 structuri teritoriale ale DIICOT şi Structura Centrală, ce vizează destructurarea mai multor grupări infracționale implicate în majoritatea formelor de criminalitate organizată ce intră în competența direcției, respectiv trafic de droguri de risc şi de mare risc, trafic de persoane, criminalitate informatică, evaziune fiscală, contrabandă precum şi infractiuni cu violenţă, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal și tentativă de omor”, au transmis procurorii DIICOT.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi al Direcţiei Generale Anticorupţie.

Sursa: Express de Banat

 

Articolul precedentAccident pe DN 58 B, la ieșirea din Câlnic FOTO
Articolul următorUn consilier local își donează indemnizația pentru a aduna participanți la marele protest al diasporei