Poliția de Frontieră din Chișinău a informat că, în zona frontierei moldo-ucrainene, în apropierea localității Etulia, raionul Vulcănești, au fost depistate fragmente de dronă de tip „Shahed”.

UPDATE 11:12 – Japonia anunță un ajutor de 106 milioane de dolari destinat Ucrainei

Japonia va anunţa un ajutor de 15,8 miliarde de yeni (106 milioane de dolari) destinat Ucrainei, la o conferinţă care va avea loc la Tokyo, pe 19 februarie, a informat duminică publicaţia Kyodo News, citând surse neidentificate, transmite Reuters.

Finanţarea va fi folosită pentru reconstrucţie în şapte zone, inclusiv în agricultură şi eliminarea molozului, a spus Kyodo.

Prim-ministrul japonez Fumio Kishida şi prim-ministrul ucrainean Denis Şmihal urmează să participe la conferinţă, alături de reprezentanţi ai guvernului şi ai industriei din ambele ţări, a informat sâmbătă postul naţional de televiziune NHK.

Secretariatul Cabinetului japonez nu a fost disponibil pentru comentarii în afara orelor normale de lucru.

În decembrie, Japonia a anunţat, după ce şi-a revizuit liniile directoare privind exportul de arme, că se va pregăti să livreze rachete de apărare aeriană Patriot către Statele Unite.

Japonia încă nu poate trimite arme către ţările aflate în război, dar astfel de transporturi către SUA ar putea fi, indirect, în beneficiul Ucrainei, prin creşterea capacităţii Washingtonului de a oferi ajutor militar Kievului.

UPDATE 09:26 –  Șeful Conferinței de la München consideră că Moldova și țările baltice sunt următoarele ținte ale lui Putin după Ucraina.

Președintele rus Vladimir Putin nu se va opri aici dacă va câștiga în Ucraina – va încerca apoi să pună mâna pe țări care anterior făceau parte din URSS, a declarat  șeful Conferinței Internaționale de Securitate de la München, Christoph Heusgen, într-  un interviu pentru Rheinische Post.

„Dacă Putin nu pierde războiul din Ucraina, ar trebui să ne așteptăm să ajungă în Moldova sau în statele baltice”, a spus el.

UPDATE 9:07 – Ucraina a distrus 14 drone lansate duminică noaptea de forțele ruse

Sistemul de apărare antiaeriană al Ucrainei a distrus 14 din cele 17 drone lansate de Rusia duminică noaptea şi o rachetă de croazieră Kh-59, a anunţat luni dimineaţă armata ucraineană, potrivit Reuters.

Într-un mesaj pe Telegram, forţele aeriene ucrainene au menţionat că Rusia a lansat şi rachete sol-aer cu rază lungă S-300, fără a preciza dacă ţintele au fost atinse.

Guvernatorul regiunii ucrainene Harkov, Olah Sinehubov, a afirmat duminică seară că Rusia a atacat regiunea sa cu rachete lansate de pe sistemele S-300 din regiunea rusă Belgorod, frontalieră cu Ucraina.

El a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, nu există victime, dar că au fost avariate faţadele unor clădiri non-rezidenţiale.

La rândul său, guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Serhii Lisak, a declarat că Rusia a atacat cu drone oraşul Pavlohrad. Nu s-au înregistrat victime umane, dar unele părţi ale oraşului au rămas fără energie electrică.

Informaţiile nu au putut fi verificate de Reuters din surse independente.

Atât Rusia, cât şi Ucraina şi-au intensificat atacurile aeriene în ultimele luni de-a lungul liniei frontului, ţintind infrastructura esenţială militară, energetică şi de transport a inamicului.

Update 00:00. Mai multe fragmente de drone Shahed au fost găsite, duminică, în Republica Moldova, anunță Poliția de Frontieră de la Chișinău.

„Poliția de Frontieră informează că astăzi, 11 februarie 2024, în zona frontierei moldo-ucrainene, în apropierea localității Etulia, raionul Vulcănești, au fost depistate fragmente de dronă de tip „Shahed”. Operativ, informațiile au fost comunicate autorităților de competență, iar în regiunea căderii rămășițelor de dronă a fost restricționat accesul”, arată sursa citată.

„Menționăm că nu există riscuri sau pericole pentru comunitățile din zonă, iar autoritățile au luat toate măsurile de rigoare pentru menținerea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică. Din informațiile autoritățile ucrainene, un atac cu drone a avut loc în noaptea de 9 spre 10 februarie asupra regiunii Izmail, de pe teritoriul Ucrainei, în apropierea de frontiera cu R. Moldova.

Există bănuială că resturile de dronă depistate ar fi una din dronele doborâte de sistemul anti-aerian ucrainean. În vederea excluderii dezinformărilor și evitarea panicii în rândul cetățenilor, rugăm să păstrați calmul și să vă informați doar din surse oficiale”, mai tranmsite Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.

 
Articolul precedentAtac cibernetic în 15 spitale din România. Nu se pot înregistra serviciile medicale, camerele de gardă sunt pline de pacienți
Articolul următorDavid Popovici nu mai deține recordul absolut în proba de 100 de metri liber